Bola și-a anunțat demisia în timpul ședinței Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, la care a participat şi Liviu Dragnea. Vicepremierul a mers, vineri, la Constanța, pentru a discuta cu prefectul despre modul în care acesta a gestionat situația din județ în timpul ninsorilor din ultimele zile.
„Voi avea o discuţie cu domnul prefect între patru ochi, eu nu am venit să demit, pentru că nu demit eu. Un prefect nu poate fi demis decât de Guvern. O să am o discuţie cu dumnealui, după ce vorbesc cu el vă garantez că vă spun absolut tot”, a declarat Dragnea la intrarea în sediul Prefecturii Constanţa.
Acesta s-a declarat nemulțumit de modul în care prefectul Bola a gestionat situația din timpul codului roșu de ninsori.
Tot vineri şi-a anunţat demisia din funcţie şi prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, care a fost înzăpezit două zile în localitatea Gemenele, în timp ce în judeţ erau izolate zeci de sate din cauza viscolului şi zăpezii.
Mai mult, miercuri a fost eliberat din funcţie prefectul de Buzău Gabriel Baltă, în urma unei vizite făcute de Dragnea şi Duşa în judeţ, când prefectul nu a ştiut care erau cele cinci localităţi izolate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!