Jucătorul la Loto 6/49 care a ghicit toate cele şase numere norocoase va primi un premiu de 3.034.602,94 lei. Alţi 16 jucători au câştigat câte 13.188,19 lei la categoria a doua a jocului Loto 6/49, aceştia ghicind cinci din cele şase numere extrase duminică.
Numărul extras duminică la jocul Noroc este 1953351.
Marele premiu la Loto 6/49 nu a mai fost câştigat din 12 septembrie. Premiul pus în joc atunci, de aproximativ 347.000 de euro, a fost câştigat de nouă prieteni din Galaţi, care joacă din 1993 şi care au trecut pe bilet patru numere pe care le-au păstrat neschimbate de-a lungul timpului.
Anul acesta, premiul la categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat de patru ori: în 17 ianuarie (3.723.299,12 lei), în 7 martie (7.156.255,76 lei), în 29 august (26.290.040,30) şi în 12 septembrie(1.482.576,36 lei).
În conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de către Loteria Română au la dispoziţie un an, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica câştigul.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!