Florentin Sorescu, unul dintre avocaţii lui Cornel
Penescu, a declarat corespondentului
NewsIn că ordonanţa de reţinere pe
numele patronului echipei FC
Argeş expiră marţi la ora
11.00. Este posibil ca Penescu să
fie prezentat în cursul nopţii de luni spre
marţi instanţei, cu propunere de
arestare preventivă.
Patronul echipei FC Argeş, Cornel
Penescu, reţinut pentru dare de
mită, a fost scos din arest, luni
seară, şi dus cu duba Poliţiei la sediul
DNA Piteşti. La ora 21.30,
finanţatorul echipei din Trivale a intrat pentru a
doua oară în sediul DNA,
având cătuşe la mâini, posibil
pentru noi audieri.
Reamintim că patronul clubului FC
Argeş, Cornel Penescu, a
fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, pentru dare
de mită, el fiind transportat la sediul IPJ
Argeş. În cursul dimineţii, el a fost
audiat de procurorii DNA Piteşti.
În paralel, la sediul Clubului FC
Argeş s-a prezentat o echipă de
procurori, iar la sediul central al PIC (grup de firme
aparţinând fraţilor
Penescu, n.r.) au intrat doi
mascaţi.
Penescu este acuzat de procurorii
DNA că le-ar fi dat arbitrilor
Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu şi Tiberiu Lajos
54.000 de euro şi 290.000 de lei, potrivit
avocatului său, Radu Nistor.
Preşedintele clubului FC
Argeş, Corneliu Penescu,
este anchetat de procurorii structurii teritoriale
Piteşti a DNA şi în
alte dosare care nu au legătură cu clubul de
fotbal, ci cu firmele acestuia, au declarat pentru
NewsIn surse judiciare.
“Penescu este suspectat că a
dat mită mai multor lucrători din
instituţii de control ale statutului pentru ca
firmele acestuia să nu fie verificate sau,
dacă s-ar fi făcut vreun control la
societăţile acestea, să fie mai mult de
formă“, au explicat pentru NewsIn
aceleaşi surse.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!