Această temă (a graţierii, n.r.) în mod nefericit a devenit o temă naţională, este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor penale şi a graţierii şi dacă aşa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice şi votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum, referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor putea să spună dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu , a declarat Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.
Președintele a dat o replică și declarației lui Liviu Dragnea, care a comparat protestul de duminică seară din București cu mineriada.
„M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept”, a declarat Liviu Dragnea.
Referitor la declarația lui Liviu Dragnea, Klaus Iohannis a spus: „Cetăţenii să dea lovitură de stat! Nu, politicienii dau lovitura de graţie statului de drept!”.
După ce a ieșit la iveală faptul că Guvernul Grindeanu vrea să dea o ordonanță de urgență privind grațierea și amnistia, în București, Timișoara și alte orașe din țară s-au organizat proteste. Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de această ordonanță potrivit căreia se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la cinci ani (inclusiv) precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, această prevedere aplicându-se indiferent de modalitatea de executare a pedepsei. La protestul de duminică seară, de la București a participat și președintele Klaus Iohannis.
Articole pe aceeași temă:
Protest in tacere, in centrul Timisoarei, impotriva proiectului de gratiere a infractorilor
Protest in centrul Timisoarei. Mii de oameni cer renuntarea la gratiere
Citiți principiile noastre de moderare aici!