În prima lună a anului trecut au fost
produse şi asamblate în România 24.927
unităţi, exporturile totalizând 12.897
autovehicule. Autoturismele au reprezentat peste 90%
(8.775 unităţi) din producţia
naţională aferentă primei luni a acestui
an. Numărul de unităţi fabricate a
scăzut însă cu 63,8%. În ianuarie
au mai fost produse 707 vehicule comerciale (+6,3%),
dar niciun autobuz, la fel ca în ianuarie 2008.
Exporturile au fost dominate de autoturisme, care au
cumulat peste 90% (8.242 unităţi) din total,
dar numărul de unităţi livrate peste
hotare s-a redus cu 35,8%. Singura categorie care a
înregistrat creştere la export a fost cea a
vehiculelor comerciale, care a avansat de peste 13 ori,
însă pe volume scăzute, de la 52 de
unităţi în ianuarie 2008 la 701
exemplare în prima lună a acestui an.
Creşterea acestui segment este determinată de
începerea comercializării de vehicule
comerciale uşoare marca Dacia pe mai multe
pieţe europene. Importurile totale (automobile,
autovehicule comerciale şi autobuze – n.r.) au
înregistrat o scădere de 61,8%, de la 16.429
unităţi în prima lună a anului
trecut la 6.274 exemplare. Cel mai important segment de
import, autoturismele, au căzut cu 58,9%, de la
13.283 unităţi la 5.465 exemplare. De
asemenea, categoria vehiculelor comerciale a
coborât cu 74,5%, la 751 unităţi, iar
segmentul autobuzelor s-a redus de aproape patru ori,
la 58 vehicule. Vânzările totale de
autovehicule noi (automobile, vehicule comerciale
şi autobuze – n.r.) din România au
căzut cu 65% în prima lună a anului,
comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, la
8.187 unităţi. Piaţa auto
românească a raportat un declin de 11,7%
anul trecut, la 324.080 unităţi.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!