Potrivit estimărilor Copa-Cogeca, viticultorii europeni au parte de un an bun în ceea ce privește producția de struguri. La nivel european producția a crescut cu 15,2 la sută față de anul trecut, în timp ce România a înregistrat o creștere de 20 de procente. Acest lucru se datorează condițiilor meteo favorabile dar și datorită intrării pe rod a unor suprafețe noi. Potrivit Patronatului Național al Viei și Vinului, anul acesta viticultori vor produce peste 4 milioane de hectolitri de vin. Aceste date reprezintă un record al ultimilor trei ani.
„Producţia a înregistrat o creştere semnificativă în acest an, iar calitatea este bună. Preţurile sunt stabile şi se pare că putem să ne aşteptăm la un sezon bun. UE a pierdut anul trecut anumite pieţe din cauza producţiei mici, care trebuie acum recâştigate», a declarat Thierry Coste, preşedintele grupului de muncă «Vin» din cadrul Copa-Cogeca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!