Instanțele europene vor avea mai multe modalități de a forța providerii de internet să blocheze accesul clienților la astfel de site-uri. Totuși, aceste acțiuni de blocare vor trebui să fie foarte punctuale, pentru a se asigura că nu vizează decât conținutul ilegal de pe internet, iar orice alt site va trebui să fie accesat fără restricții.
„Potrivit avocatului general, se poate impune unui furnizor de acces la internet obligația de a bloca accesul clienților săi la un site internet care încalcă drepturile de autor. O astfel de ordonanță judecătorească trebuie să indice măsurile concrete de blocare și să garanteze un just echilibru între interesele contradictorii, care sunt apărate ca drepturi fundamentale”, se arată într-un comunicat al Curţii de Justiție a Uniunii Europene.
Potrivit dreptului Uniunii, statele membre UE trebuie să se asigure că titularii dreptului de autor pot solicita ca o ordonanță să fie pronunțată împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de către terți pentru a contraface aceste drepturi.
Mai mult, în jurisprudență s-a recunoscut deja că providerii de internet pot fi consideraţi, în principiu, intermediari în sensul menționat și pot fi, astfel, destinatarii unei asemenea ordonanţe, atât pentru încetarea încălcărilor săvârşite deja, cât și pentru prevenirea unor noi încălcări.
Totuși, persoanele care deschid astfel de siteuri ce încalcă drepturile de autor și furnizorii care le asigură acestora accesul la internet sunt de cele mai multe ori în țări din afara Uniunii Europene sau își ascund identitatea și nu pot fi urmăriți.
Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justiție, se mai precizează în comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!