Proiectul de lege „are în vedere asigurarea, consolidarea si creșterea transparenței și a integrității în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Proiectul de act normativ vizează, de asemenea, consolidarea disciplinei financiare a partidelor politice, precum şi creșterea gradului de transparență cu privire la veniturile și cheltuielile realizate de partidele politice”, transmit reprezentanții Autorității Electorale Permanente (AEP).
Proiectul de lege poate fi consultat online, AICI.
Potrivit datelor prezentate de AEP, în ultimii doi ani, partidele care primesc subvenții de la stat au cheltuit o mare parte din bani pentru servicii de presă și propagandă. În 2021, doar PSD a depășit plafonul de 30%, menționat în actualul proiect de lege. Situația s-a prezentat astfel:
- PSD a primit subvenție de la stat 90.271.387 de lei, dintre care a cheltuit 43,95% pentru presă și propagandă
- PNL a primit subvenție de la stat 76.527.406 lei, din care a cheltuit 27,78% pentru presă și propagandă
- USR a primit subvenție de la stat 36.578.952 de lei și a cheltuit 2,88% pentru presă și propagandă
- PMP a primit subvenție de la stat 4.723.073 de lei, cheltuind 10,91% pentru presă și propagandă
- AUR a primit subvenție de la stat 18.270.218 de lei, însă conform datelor prezentate, nu a cheltuit niciun leu pentru presă și propagandă
În 2022, în perioada ianuarie-septembrie, PSD a cheltuit 52,41% din banii primiți pentru servicii de presă și propagandă, iar PNL 45,41%. PMP se menține sub pragul propus de AEP, ajungând la 28,93%. USR a cheltuit sub 10% pentru presă și propagandă, iar PRO România 0,01%. Situația cheltuielilor poate fi accesată AICI.
Proiectul de lege al AEP stabilește limitele pentru cheltuielile din subvenția de la stat pe mai multe capitole:
- Pentru funcționarea partidelor este stabilită o limită de 60% din valoarea totală a subvențiilor.
- Pentru cheltuielile de personal este stabilită o limită de 30% din valoarea subvențiilor.
- Pentru publicitate politică, presă și propagandă este stabilită limita menționată anterior, de 30%.
- 40% din valoarea totală a subvențiilor de la bugetul de stat pot fi cheltuiți pentru finanțarea campaniilor electorale, după caz.
Trimite articolul
Xcum, ca parca propaganda era doar “presupusa propaganda” si “teorie a conspiratiei”??
BRAVO!
sau DECAT :)) ?
Deci psd sparge 40 milioane pe propaganda in timp ce natia asta moare foame :))