Primarul Constanţei a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că nu poate să fie judecat pentru că a construit case pentru săraci la preţul cel mai mic şi că speră să se facă dreptate, spunând că „Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei”.
„Ca să fii judecat că ai construit case pentru săraci la preţul cel mai mic decât s-a construit vreodată în România, în Vinerea Mare, spune totul. (…) Dacă aţi citit cu atenţie motivarea, sunt acuzat că am luat mită ca să îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu, să construiesc acest cartier. Credeţi că era nevoie să-mi dea cineva mită ca să construiesc un cartier pentru săraci?”, a spus Mazăre.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!