Datele au fost adunate de Transparency International și prezentate în cadrul unui raport. Pentru prima dată în ultimii zece ani, s-a constatat o intensificare a fenomenului corupției, la nivelul întregii Uniuni Europene, dar și al Europei de Vest.
Pentru realizarea raportului, au fost analizate 80 de țări și teritorii, din întreaga lume, folosind o scală de notare de la 0 (foarte corupt) la 100 (foarte cinstit). În urma analizării datelor, experții au ajuns la concluzia că cea mai puțin coruptă țară din lume este Danemarca, fiind urmată de Finlanda și Noua Zeelandă.
„Scăderea scorului IPC regional în Europa de Vest și UE demonstrează că guvernele europene trebuie să ia mai în serios lupta împotriva corupției și susținerea statului de drept”, spune Flora Cresswell, coordonatorul regional al Transparency International pentru Europa de Vest.
Situația devine tot mai îngrijorătoare, având în vedere că eforturile anticorupție au stagnat sau au scăzut în peste trei sferturi din țările din regiune. Aici, statele cu cele mai bune performanțe au fost Danemarca – cu 90, Finlanda – cu 87 și Norvegia – cu 84. La polul opus, țările cu cele mai proaste performanțe au fost Ungaria – cu 42, Bulgaria – cu 45 și România – cu 46.
Indexul complet îl găsiți AICI.
Trimite articolul
Xcuvantul cheie e “perceptions” totusi, nu e ca si cum ar fi vezi dom’le vreo masuratoare. altfel, clasamentul e chiar distractiv! uite, Ukr e mult mai corupta(104) da’ nu mi-e clar daca au luat in calcul si afacerile lu hunter ala cu laptopu ala…
ce intelege un roman prin coruptie nu e la fel cu ce intelege nu neamt. La romani daca furi din banul public nu e problema, ca doar nu ai dat in cap.
Asta cu coruptia este spray …. In Germania furtul
oameniilor inalti nu apare la televizor, iar in tarile civilizate nu fura toti analfabetii ca sa fie evident … a se vedea guvernul romaniei.
America cea mai corupta la nivelul executivului! nu o dati intoarsa. Am vazut ce face bideu. Cat despre ucraina? sa va vad pe astia cu slava…
hai cu primul loc!