Inițiatorul acestui proiect, deputatul PMP Eugen Tomac, susține că „uitarea istoriei este totuna cu trădarea” și că „obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire”.
„Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale iau măsurile necesare pentru ca, în data de 27 martie, drapelul României să fie arborat în conformitate cu prevederile Legii nr 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de căre autorităţile şi instituţiile publice”, se arată în textul legii.
Proiectul de Lege privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost aprobat cu 260 de voturi „pentru”, un vot împotrivă şi şase abţineri, conform Mediafax.
Citiți principiile noastre de moderare aici!