Ministrul Muncii a declarat, luni, că pentru persoanele care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011, se aplică indicele de corecție prin care se asigură o corelare mai bună între câştigurile salariale şi pensia primită de aceştia.
În 18 decembrie, Guvernul a decis recalcularea a peste 200.000 de pensii, printr-o ordonanță de urgență adoptată în urma deciziei Curţii Constituţionale referitoare la pensiile din 2011- ianuarie 2013.
Rovana Plumb a mai declarat că după aplicarea prevederilor legale, 234.000 de persoane vor beneficia de suplimentări ale punctajelor şi, implicit, ale veniturilor, fiind vorba, în medie, de o creştere de 63 de lei pe pensie.
„Prin recalculare se şterg discrepanţele care au creat frustrare şi umilinţe”, a precizat ministrul Muncii.
Ea a promis ca până la sfârșitul lunii martie toți cei 234.000 de pensionari vor primi diferenţa de pensie aferentă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013, efortul bugetar pentru cele două luni fiind de 23 de milioane de lei. Rovana Plumb a adăugat că, pentru 2014, efortul bugetar pentru aplicarea indicelui de corecţie va creşte la 250 de milioane de lei, pentru că vor fi incluşi cei pensionaţi în 2013 şi în acest an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!