Potrivit Hotnews, autostrada de la Sibiu la Boița a fost deschisă traficului în cursul zilei de joi, 15 decembrie, după finalizarea procedurilor de recepție.
Construcția autostrăzii A1 Sibiu – Boița a fost realizată de firma austriacă Porr Construct pentru circa 613 milioane de lei. Lucrările au început, după un an de proiectare, în aprilie 2020 și aveau un termen de execuție de 36 de luni. Constructorul s-a mișcat foarte bine de-a lungul perioadei de lucrări, nu au existat blocaje, iar inaugurarea a fost realizată astfel cu aproape patru luni înaintea termenului contractual.
Același contractant se va ocupa și de Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu-Pitești, de 9,86 kilometri, între Tigveni și Curtea de Argeș. Acolo relieful este unul mult mai dificil și include și realizarea unui tunel lung de 1,35 km. Lucrările ar trebui să înceapă în primăvară, având termen de execuție 44 luni.
Autostrada Sibiu – Piteşti ar urma să aibă o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, și va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean, precizează aceeași sursă.
Trimite articolul
XAccidentele urrmatoare …. clar un plus spre aderare la shengen …. bravo, uh oh campania electorala ‘geaba! R. I. P. in avans celor care vor pierde, viata, copilu, mama, tata, pretenu etc etc ….autostrada fara multe’ chestii = accidente la viteze mari = “statisticii”!!! dar, e bine si ashea, merge, prinde la mass mediA!!!