Totul s-a întâmplat când poliţiştii plecau în misiune. Lângă ei, un tânăr de 20 de ani, se afla al volanul autoturismului său. A crezut că agenţii îl caută pe el, s-a speciat şi a apăsat pedala de acceleraţie. Poliţiştii au pornit pe urmele tânărului, care a reuşit să se urce cu maşina pe trotuar şi a lovit o femeie, care a ajuns la spital, dar nu a suferit răni grave.
„Un echipaj al brigazii rutiere se deplasa cu semnalele acustice și luminoase pentru a verifica un accident rutier semnalat prin 112. În momentul în care tânărul de 20 de ani a observat autoturismul poliției, s-a speriat, crezând că el este persoana urmărită, a încercat să schimbe direcția de mers, polițiștii au observat intenția acestuia și au semnalat faptul că e un comportament neadecvat în trafic. Au plecat în urmărirea tânărului, iar pe bulevard, tânărul a încercat să schimbe direcția de mers spre dreapta, a pierdut controlul și a rănit o femeie”, a relatat Andrei Codău.
Tânărul nu s-a liniştit nici după ce a lovit femeia. El a distrus şi un chioşc de ziare, apoi a luat-o la fugă pe jos. Oamenii legii au tras un foc de armă în aer şi abia atunci tânărul s-a oprit şi s-a predat. El era inculpat într-un dosar penal și avea interdicție de a părăsi municipiul București şi a spus că a fugit de poliţie pentru că nu avea asigurare încheiată pentru autoturism. Acum a fost reţinut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!