Proiectul de lege a fost votat marți, 27 septembrie. A trecut cu 168 de voturi pentru, 79 împotrivă și 4 abțineri. Proiectul de lege urmează acum să fie promulgat, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.
Proiectul de lege reglementează OUG 115/2022, prin care, din august 2022, se acordă o pătrime din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2021.
Amendamentul introdus de deputați prevede majorarea indemnizațiilor persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorității publice locale.
„Prin excepţie, începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017 […] se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 (…), cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021″, prevede textul adoptat.
USR a transmis că va contesta din nou această OUG la Curtea Constituțională. Și AUR s-a opus acestei majorări, însă PSD, PNL și UDMR au menținut prevederile pentru administrația publică locală.
Dezbaterile pe tema proiectului de lege au generat un adevărat scandal. În urmă cu o săptămână, Senatul a adoptat, la propunerea UDRM și cu votul PSD, PNL și AUR, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Astfel, vor crește indemnizațiile primarilor, președinților de consilii județene și locale precum și cele ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia.
Potrivit MEDIAFAX, liderul AUR, George Simion, şi deputatul PSD Gabriel Zetea au fost protagoniștii unei dispute în Comisiile de Muncă şi Buget, în timp ce se discuta despre eliminarea parlamentarilor de pe lista demnitarilor care primesc indemnizații majorate.
Gabriel Zetea a luat cuvântul în comisie, afirmând că, prin modificările aduse proiectului de lege, vor crește salariile a mii de români din administraţiile publice locale, însă George Simion l-a acuzat că vrea să majoreze salariile parlamentarilor şi a primarilor.
„Tu poţi să trăieşti cu 2.000 de lei? George, vrem să le creştem salariile oamenilor, George, cresc salariile oamenilor”, a ţipat deputatul Gabriel Zetea la liderul AUR.
În replică, tot pe un ton ridicat, George Simion a spus:
„Vă cresc salariile voastre, slugilor voastre de partid. […] Ăla de la ANRE are 12.000 de euro, vreţi să le măriţi tot lor, tot la ăştia, tot la demnitari”.
Discuția a continuat, cu acuzații de ambele părți, în timp ce George Simion transmitea totul live pe Facebook.
Trimite articolul
XHai sa intelegem mecanismul: intr-o prima faza cresc doar veniturile alesilor locali. Era o necesitate, deoarece veniturile unor functionari de prin unele primari si consilii judetene au ajuns deja spre valori maxime. Era o necesitate, deoarece venitul viceprimarului este marginea de sus a veniturilor functionarilor (vizati fiind, desigur, merituosii partidelor).
Asadar, daca vor creste veniturile viceprimarilor, intr-o a doua faza va urma cresterea (repetata) a veniturilor slujbasilor si pilelor de prin primarii si consilii judetene. Cresterea este repetata deoarece in ultimele 12 luni au mai fost semnalate cresteri cu peste 25% ale salariilor acestora.
Iar toata povestea este posibila pentru ca unii sunt “omisi” cu buna stiinta din legea 153/2017, cea a salarizarii unitare a bugetarilor. Adicatelea, cei din primarii si consilii judetene sunt mai “unitari” decat ceilalti.
Rezultatul? Intr-o primarie maricica salariul unui portar (4003, ca exemplu) este peste salariul unui profesor debutant. Un sofer (4955) depaseste multi bugetari cu un nivel mai mare de pregatire. Iar grila din primaria respectiva se deschide cu… muncitor necalificat (3627), mult peste minim pe economie.
Intr-o primarie ceva mai mare, soferul poate ajunge la 5665, necalificatul la 3861, iar portarul la 4748…
Iar toate astea-s fara a pune la socoteala sporurile diverse (50% pentru proiecte europene, 15% pentru conditii de munca, etc.).
-
Foarte bine, ar fi prosti sa nu isi mareasca salariile. Unii ar zice chiar la fel de prosti ca cei ce ii voteaza de 30 ani. Sa creasca salariul minim de ales/functionar la 10.000 euro pe luna dar sa ne apere de astia cu LGBT-ul care nu au votat pentru marire.
Parlamentarii n-au rezolvat problema facturilor și nici nu s-au pus de acord privind indexarea pensiilor, dar au mărit salariile primarilor. Sună foarte rău pentru pensionarii, angajatii din România
-
Au mimat ptr fraieri ca ar dori sa rezolve problema facturilor.
saracii alesi locali. au fost fugariti cu coase si topoare ca sa candideze. i-au implorat in genunchi pentru binele comunitatii. rusine, ai-au facut salarii si acum mai vor dar pentru pensionari nu sunt bani. asta e sfidare si nemernicie pe fata iar prostii sa-i voteze inca o daca pentru ca ei pot si nu dorm de grija comunitatii.