„Am convenit ca după ce s-au acordat creşteri salariale de 10 la sută pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, 5 la sută în martie şi 5 la sută în septembrie, după ce s-au acordat creşteri de 12 la sută pentru personalul nedidactic, în luna august, să se mai acorde în acest an, începând cu 1 decembrie, o creştere de 15 la sută pentru tot personalul din învăţământ – didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”, a declarat ministrul Educaţiei, care a mai precizat că după această ultimă majorare de 15 la sută se ajunge la o creştere medie a salariilor din învăţământ cu 26,7 la sută, în acest an.
Cîmpeanu a mai declarat că efortul bugetar pentru aceste ultime majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei pentru cei peste 304.000 de angajaţi din educaţie, informează Mediafax
„Este vorba despre 221.000 de angajaţi personal didactic şi auxiliar, la care se adaugă 53.000 de angajaţi personal nedidactic din învăţământul preuniversitar, la care se adaugă 30.000 de persoane din învăţământul universitar, 23.000 de persoane personal didactic şi 7.000 de persoane angajate ca personal nedidactic. În total, 304.000 de persoane vor beneficia de aceste creşteri salariale de 15 la sută, peste majorările deja acordate, de 10, respectiv 12 la sută în 2015”, a mai spus ministrul.
Aceste majorări salariale vor fi prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă care va fi promovată în această lună, a mai anunțat ministrul Educației.
Acesta a purtat discuții cu liderii sindicatelor din învăţământ, luni, la Palatul Victoria, despre majorările salariale din învăţământ. La întâlnire au mai participat și premierul Victor Ponta și ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Inițial, sindicatele au cerut o majorare salarială de 15% din noiembrie, în timp ce Guvernul a propus o creștere de 10% de la 1 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!