Din primele verificări ale ofiţerilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia – Dolj, tinerele, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, s-au intoxicat după ce fumul care îl scotea soba din cameră a fost întors pe coş din cauza vântului puternic de afară.
“Echipajul SMURD a fost solicitat pentru a prelua şase paciente care s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Patru dintre acestea au fost preluate de echipajul nostru iar alte două de Serviciul de Ambulanţă Dolj, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova pentru investigaţii medicale. Când au fost preluate, toate pacientele erau conştiente. Ofiţerii noştri au stabilit că nu este vorba de vreun incendiu, ci fumul emanat de soba în care se aflau tinerele a fost întors pe coş”, a declarat lt. Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia – Dolj.
Cele şase eleve vor rămâne internate peste noapte pentru investigaţii medicale.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!