Șeful statului a semnat miercuri decretele pentru promulgarea legilor privind desființarea Universității Financiar-Bancare din București, a Universității ”George Barițiu” din Brașov, a Universității ”Mihai Eminescu” din Timișoara, dar și a Institutului Teologic Romano-Catolic din București.
Conform actului normativ pus la dispoziție de către Administrația Prezidențială, începând cu anul 2014-2015, ”Universitatea «Mihai Eminescu» a intrat în lichidare cu toate programele/ specializările de studii. În prezent, nu mai funcționează nici o specializare/programe, la nici un an de studii, la nici o formă de învățământ, la nici o locație din țară sau străinătate”.
Universitatea ”Mihai Eminescu” din Timișoara era o instituție de învățământ privată, înființată în anul 1992. Facultățile disponibile în cadrul acestei universități erau: Facultatea de Management Turistic, Hotelier și Comercial și cea de Psihologie și Asistență Socială.
Dacă în anul 2005 universitatea a fost acreditată prin decret, în anul 2013 a primit calificativul ”Lipsă de încredere” din partea ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior).
Aceeași agenție a propus Ministerului Educației Naționale închiderea acestei universități din cauza nerespectării standardelor de calitate. Alte probleme semnalate de ARACIS au fost lipsa cadrelor didactice și activitatea necorespunzătoare a secretariatului.
Celelalte două universități închise, Universitatea Financiar-Bancară din București și Universitatea ”George Barițiu” din Brașov intraseră ambele în lichidare din anul 2014-2015, respectiv 2016-2017.
Citiți principiile noastre de moderare aici!