Astfel, pe lângă majorarea cu 30% a tarifelor poliţelor pe care asiguratorii o au în vedere, introducerea sistemului bonus malus ( bonus= prima de asigurare poate fi redusă dacă în anul anterior asiguratul nu a avut daune; malus= prima de asigurare creşte dacă asiguratul a înregistrat daune) creşte simţitor suma pe care se încheie asigurarea. Dezavantajaţi vor fi, în principal, şoferii care au utilizat poliţa RCA pentru a despăgubi trei sau mai mulţi terţi în 2009, pentru aceştia prima de asigurare atingând o valoare de patru ori mai mare. Totuşi, majorarea cu 300% are o portiţă de scăpare, şoferii cu multe accidente la activ putând să-şi cumpere poliţa de asigurare pentru 2010 până la data de 31.12.2009, de la un alt asigurator decât cel care a plătit despăgubirile din trecut.
Sancţionarea şoferilor “problematici” ar trebui să fie compensată prin “premierea” conducătorilor auto care nu au provocat incidente, prin ieftiniri direct proporţionale cu tarifele RCA impuse şoferilor-problemă. Ei bine, nu este aşa. Primele RCA nu vor fi reduse, cel puţin pentru anul viitor, decât cu 10%, urmând ca abia după şase ani de conducere fără accidente să se realizeze o reducere de până la 50%.
Există totuşi şi veşti bune pentru şoferi-model, companiile de asigurare vor lua în continuare în calcul vârsta, localitatea de domiciliu şi tipul autoturismului la momentul încheierii poliţei. Toate acestea ar putea duce la o reducere cu până la 25% a tarifelor, la care s-ar putea adăuga şi reducerile pe care le obţin şoferii foarte buni în urma aplicării unor ajustări uniforme de tarife la nivelul întregii pieţe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!