Proiectul care modifică legea finanţării partidelor politice şi a fost respins, după ce a întrunit doar 74 de voturi „pentru”, iar 58 de senatori au fost împotrivă şi doi s-au abţinut. Iniţiativa aparţinea liderii grupurilor parlamentare PSD şi PNL.
Un alt proiect de lege, cu caracter organic, pentru modificarea legii administraţiei publice locale şi care reglementa participarea preşedinţilor de consilii judeţene în asociaţii de dezvoltare intracomunitară, a fost respins.
Ordonanţa de urgenţă 114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public şi privat al statului nu a fost nici ea adoptată, numărul de voturi fiind insuficient.
Legea insolvenţei, promovată de Guvern, a fost respinsă în plenul Senatului. A obţinut doar 71 de voturi „pentru”, 63 „împotrivă” şi trei abţineri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!