„De un an de zile semnalăm sub diferite forme probleme în privința noii uniforme pe care Poliția Română vrea să o achiziționeze. De la licitații anulate și până la caiete de sarcini întocmite necorespunzător, temerea noastră s-a materializat când absolvenții școlilor de agenți de poliție au primit în 2022 noua uniformă.
Materialele folosite nu corespund cu cele prezentate, iar colegii semnalează deja situații în care la o lună de la utilizare pantalonii s-au rupt, jachetele s-au uzat la contactul cu dotările de pe centură, iar inscripțiile cu “Poliția” s-au dezlipit.
Se pare că nici după 20 de ani, instituția în numele căreia ne sacrificăm zi de zi nu este capabilă să facă un mic efort și să se asigure că zecile de milioane de lei destinate noii uniforme sunt cheltuite legal și eficient”, au scris sindicaliştii pe Facebook.
Noile uniforme din Poliția Română au fost schimbate după 20 de ani, care trebuiau să fie „ținute practice, din materiale care nu se șifonează, și bocanci comozi”.
Trimite articolul
XAu castigat firmele politrucilor care cotizeaza la partid, firme detinute de baronii locali si alti smenari care fenteaza pe oricine doar ca sa-si umfle buzunarele cu bani din pusculita publica
Cereti reducerea programului de lucru al “uoamenilor legii”, astfel va fi marita durata de purtare a toalelor si interzicerea purtarii uniformei la prestarea muncilor agricole. S’traiti!
Si eu am patit ceva asemanator cu blugii cumparati din mall. De atunci cumpar doar de pe Fasia Gaza, la pretul cel mai mic pe care-l gasesc ca sa nu-mi mai pese daca se rup. Cu toate astea, m-au tinut mai mult.
S-a intors Malaxa si contractele lui cu casa regala usor mituibila ca asa se ajuta alogenii intre ei pe spinarea poporului pe care il paraziteaza.
Si de ce nu e nimeni vinovat? Cu nume si prenume. Toti fura dar nimeni nu e hot.
Politisti prosti !
Daca scrie spalati la 30 grade, atunci spalati punand masina pe 30 grade, nu pe 90 !
Si nu cu praf ca e mai eftin, ci cu detergent lichid , si capacelul de aia e mai maroc ca e si dozator, se pune 1 capacel la 4 kg haine !
-
Mai ai din zacusca făcută în vară?
-
Da de unde ști că au spălat polițiștii la 90 de grade?
Ești așa deșteaptă?
Eu nu cred! -
Eftin in Maroc, da!
s-a rupt la politistii harnici, la cei care lucreaza remote uniforma rezista.
Așa se întâmplă când nu se ocupă nașa lui Simonis de achiziții. Cu siguranță le găsea ceva mai bun în Flavia la preț “preferențial”!