Sistemul va permite clienţilor să aleagă carburanţii auto cu cel mai bun raport preţ-calitate, potrivit Executivului.
“Platforma de monitorizare a preţurilor pentru carburanţi, instrument similar Monitorului prețurilor în domeniul de retail alimentar, va conduce la transparentizarea pieței pentru consumatori, astfel încât aceștia să poată alege carburanții auto cu cel mai bun raport preț-calitate. Creșterea transparenței pentru consumatori ar putea accentua gradul de concurență pe piața comercializării cu amănuntul de carburanți auto, cu implicații benefice asupra prețului carburanților, dar și asupra calității acestora, serviciilor oferite în stațiile de distribuție a carburanților etc”, a transmis Guvernul, prin intermediul unui comunicat e presă.
În vederea extinderii Monitorului prețurilor și în domeniul carburanților auto, se intenționează amendarea corespunzătoare a legii concurenței.
“Astfel, se va crea cadrul legal în baza căruia Consiliul Concurenței poate solicita date și informații companiilor active pe piață, ceea ce va permite autorității de concurență și monitorizarea activă a prețurilor practicate de companiile petroliere”, se mai arată în comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!