Sorin Oprescu era inclus pe lista persoanelor urmărite a Poliției Române, fiind emis un mandat european de arestare pe numele său, după ce nu a fost găsit de polițiști și nici nu s-a predat.
Vineri, 13 mai, fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare.
În prima instanță, primise 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Decizia a fost atacată pe de o parte de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, și pe de cealaltă parte de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.
Acesta este acuzat că în septembrie 2015, la locuința sa din Ciolpani, a primit suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administrației Cimitirelor, bani care ar proveni din corupție.
Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București, după mai bine de 6 ani de procese.
De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica. A fost menţinut și sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp şi teren în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Oprescu.
Pe aceeași temă:
Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare
Trimite articolul
Xdar inregistrarile “flagrantului”, au aparut la dosar sau tot nu? altfel, pe motivari demne de tribunalele poporului din anii 50, cu denuntatori cercetati penal, poti sa bagi pe oricine la puscarie. In aplauzele iubitorilor de “justitie”. Oricum, la fiecare executie de genul, imi amintesc cum Remes care avea fabrica de mezeluri, a fost acuzat ca a primit mita…. caltabosi… lasati la el acasa cuiva in timp ce el era plecat.
Sigur is multi care fac multe, o fi vinovat si Oprescu, dar chiar nu pot fi condamnati “pe bune”? Asta nu-i justitie, asta e servire de “sange” poporului indobitocit. Cand poporul asta va intelege ca o condamnare politica ori chiar de sabotare a tarii (toni grebla -big brother, o gramada de somitati medicale achitate dupa ani si ani de procese adica prea tarziu etc) e mai grava decat orice “abuz in serviciu” si orice mita ar lua vreun functionar, putem incepe sa credem in statul de drept. Dar pana atunci…
#idiocracy
-
cam da
-
Ce inregistrari vrei? Nu a fost flagrant? Miile de euro nu aveau seriile notate si gasite asupra lui?Ce am de reprosat justitiei este ca o lungeste prea mult.
-
Inregistrarile facute cu tehnica aflata pe denuntator. Alea pe baza al caror “transcript” a fost arestat preventiv. Cat despre serii… daca eu iti las niste bani undeva prin camera(cazul sorina pintea), ori daca avem de dat/luat niste bani pentru naiba stie ce, datorie, imprumut bla bla, si eu iti dau niste bani inseriati ca sa scap de urmarirea penala cu care ma santajeaxa procvurorul, alea is “frangranturi”?
-
Basescu e bine merci.Chiar daca a mintit inca este platit cu ZECE MII EURO PE LUNA .Si Haita lui o duce perfect, Blaga Flutur, Stolo cat si Haita noua Werner, Catu, DOCTORUL Ciuca, doctorita Gorghiu, doctorul Ciolacu.eminenta as Manole Isarescu.