Aceasta a fost cea de-a doua cerere de eliberare condiționată a lui Sorin Ovidiu Vîntu, care a fost respinsă, inițial, de Judecătoria Sectorului 4 la începutul lunii octombrie. El a contestat decizia magistraților la Tribunalul Ilfov, a decis definitiv eliberarea lui.
“Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Vîntu Sorin Ovidiu de sub efectul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală prin sentinţa penală nr. 671/ 2012 pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1095/2014 emis de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. din 1969. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judicare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac”, se arată în decizia luată de Tribunalul Ilfov.
Astfel omul de afaceri poate părăsi penitenciarul Jilava după ce unitatea de detenție primește decizia instanței.
Prima sa solicitare de eliberare condiționată a fost respinsă, la 7 august, de Tribunalul Ilfov. În textul documentului, avocații lui Sorin Ovidiu Vântu au inserat caracterizarea sa, realizată de către reprezentanții Penitenciarului Jilava în perioada în care și-a executat pedeapsa din dosarul privind șantajarea lui Sebastian Ghiță. Din text rezulta că omul de afaceri “are o personalitate matură, abilitatea de a se adapta normelor şi regulilor unui grup stabil, conduita echilibrată, este o persoană inteligentă, întreprinzătoare, activă social”.
Foto: realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!