Potrivit cifrelor oficiale, anul trecut în România s-au vândut doar nouă mașini electrice. De aceea statul dorește să ajute acest segment de piață.
„Ecotichetul a mai fost în vigoare în 2013, nu a avut mare succes, a suferit o modificare, de la 12.000 lei ajunge la 20.000 lei și în acest moment modificarea de act normativ este în avizare externă. Probabil în foarte scurt timp va fi avizat, iar în acel moment va demara sesiunea pentru aceste ecotichete care vor putea fi cumulate cu bonusul de 6.500 lei care există în Programul Rabla și acest beneficiu poate ajunge la 26.500 lei”, a declarat Adrian Gearap, directorul Administrației Fondului de Mediu.
În programul propus de Ministerul Mediului nu pot participa mașini care, pe lângă propulsia electrică, au și generator pe benzină, ci doar mașini 100% electrice. Acest proiect trebuie avizat de mai multe ministere până să poată să demareze, iar într-o prima fază sunt puse la dispoziție 100 de ecotichete.
În Europa, anul trecut, s-au vândut 60.000 de mașini electrice, cu 50% mai multe față de 2013. În țările din vestul Europei, statul oferă subvenții între 4.000 și 9.000 de euro pentru achiziționarea unei mașini 100% electrică. Aceste tipuri de autovehicule sunt mai scumpe decât cele cu motor convențional, astfel că o mașină electrică de clasa mini costă peste 25.000 de euro, în timp ce una de clasă medie trece de suma de 30.000 de euro fără subvenție.
Media europeană a acestor subvenții este de 4.000 – 5.000 de euro pe mașină. Cele mai mari piețe pentru mașini electrice din Europa sunt Norvegia, Olanda, Franța, Germania și Marea Britanie.
În acest moment, pe piața europeană sunt peste 15 modele de mașini 100% electrice, cele mai vândute fiind Nissan Leaf, Renault Zoe, Tesla Model S, Volkswagen e-Up! și Renault Kangoo ZE.
Sursa: HotNews
Citiți principiile noastre de moderare aici!