Interes foarte mare pentru cea de-a 19-a ediție a Nopții Muzeelor. Evenimentul a conectat publicul cu 351 de spații muzeale și culturale din România și Republica Moldova.
„În 13 mai, muzeele au transformat orașele în spații efervescente și au oferit experiențe memorabile sutelor de mii de vizitatori. Noaptea Muzeelor demonstrează de 19 ediții această putere extraordinară și transformatoare a muzeelor, iar numărul impresionant de oameni care vin la acest eveniment arată că societatea are o nevoie reală de muzee. Putem avea „nopți ale muzeelor” în fiecare zi, dacă vom primi resursele necesare pentru a fi ceea ce muzeele au capacitatea să fie permanent – cele mai frumoase și transformatoare spații din lume”, a declarat Dragoș Neamu, coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor.
Anul acesta a fost prima ediție comună România și Republica Moldova, fiind prezentă în București și Chișinău, dar și în peste 90 de localități din cele două țări, care au acoperit geografic 38 de județe și cinci raioane ale țării vecine.
După centralizarea parțială a datelor furnizate de reprezentanții a 80 de obiective (22,79% din numărul total), branșate la circuitul din cele două țări, cifra de prezență a fost de 238.935 de vizitatori, dintre care 60.992 de vizitatori numai în București,10% din populația orașului Sighetu Marmației (județul Maramureș), 83.741 de vizitatori în Iași (73,91% cifre centralizate) și 46.979 de vizitatori în Sibiu. Datele din Republica Moldova se vor centraliza în zilele care urmează.
În Timișoara, Muzeul Național al Banatului a raportat peste 7.000 de participanți.
Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, evenimentul Noaptea Muzeelor este organizat pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!