Poliţiştii din au fost anunţaţi joi dimineaţa, de o femeie din localitatea Băileşti, județul Dolj, că nu-și mai găseşte fiul în vârstă de 25 de ani, care se afla cu oile la stână. Oamenii legii au început căutările şi l-au găsit pe băiat decedat pe un câmp de lângă localitate.
„În urma examinării au fost identificate urme de arsuri şi leziuni ce par a fi provocate de un arc electric, cel mai probabil fulger”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
Astfel, trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii au întocmit acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!