Astfel, acciza la
ţigarete ar putea creşte cu
7 euro, până la 57 euro/1.000
ţigarete, de la 1 aprilie 2009,
după ce acciza specifică ar
urca la 35,06 euro/1.000 de
ţigarete, conform proiectului de
ordonanţă elaborat de Ministerul
Finanţelor Publice (MFP) şi postat
marţi pe pagina de internet a instituţiei.
Potrivit actului normativ, în septembrie 2009 ar
urma să aibă loc o nouă creştere cu
7 euro a accizei totale pentru
ţigarete, ţigări
şi ţigări din foi, până la 64
euro/1.000 unităţi.
JTI a calculat o creştere de 40%
pentru ţigările premium şi de 45-50%
pentru cele ieftine din 2010 Reprezentantul
Japan Tobacco International (JTI),
Gilda Lazăr, estimează că, din aprilie
2009, ţigările premium vor costa 7,20
lei/pachet de la 6,80 lei/pachet, cele medii – 6,60
lei/pachet de la 6,20 lei/pachet, în timp ce
preţurile la ţigările ieftine vor urca
la 6,30 lei/pachet de la 5,80 lei/pachet.
“Se anunţă indirect o nouă
devansare, mult mai drastică, 74 euro/mie în
ianuarie 2010, faţă de iulie 2010, cum
prevede actualul Cod Fiscal. În total, în
nouă luni, acciza va creşte cu 24 de euro, cu
aproape 50% faţă de prezent! Va fi o
creştere fără precedent“, a mai
spus directorul de afaceri corporative al
JTI.
Pentru ianuarie 2010, JTI a calculat
că, în funcţie de structura
accizei, ţigările ar urma
să fie cu aproximativ încă un leu pe
pachet mai scumpe, caz în care contrabanda va
sări de 30%.
Majorarea nivelului accizelor la
ţigări şi la băuturile fermentate
spumoase de la 34,05 euro/hl de produs la 45 euro/hl de
produs şi pentru produsele intermediare de la
51,08 euro/hl de produs la 65 euro/hl de produs va duce
la creşterea veniturilor la bugetul de stat cu
circa 590 milioane lei (0,10% din PIB) în acest
an, se mai arată în nota de fundamentare a
proiectului ordonanţei de urgenţă a
MFP.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!