Ministerul Afacerilor Externe român informează că, în cursul serii zilei de vineri, 7 august, autoritățile germane au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul german ca urmare a actualizării listei „zonelor de risc“.
Timiș, Argeș, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița și Mehedinți sunt cele șapte județe din România care au fost incluse pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august 2020.
Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să:
- prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii SAU
- să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania
Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura autoizolării la domiciliu.
Testarea este obligatorie pentru toate persoanele provenite din aceste zone de risc. În plus, aceste persoane sunt obligate să completeze un formular de localizare.
Trimite articolul
XCorect ca prea va plimbati ca Voda prin loboda in Germany mai stati si pe acasa nu aveti treaba in Romania?
-
“Legile tarii nu interzic nimanui sa fie imbecil.”G.Moisil
-
Excelent raspuns ! Nota 10 !
-
-
Ghunter…. păi tu de ce nu ai stat în Romania? Că după “nume”, te dai și tu German. Ai uitat de unde ai plecat!! Papagalule…nu vorbii doar sa te afli in treabă.
-
Pai doar asa te poti testa gratuit si fara liste de asteptare
Valeu, maică, pai ce ati facut mai ciocoflenderilor?!
Bucuresti, Suceava, Argeș ( asta e ok ), Brasov? !
Astea sunt topul pericolului in Romania!!!
Cu asta nu merge nimeni la CCR, ca ne discrimineaza 😉 ?
Nici Avocatul diavolului? Pardon poporului…
Inca o realizare a maretzului Robu.
Mergeti la terase, ca “se da “virusi. Gratis. La fel la cluburi,
Vai Draga, tu inca n-ai Covidu? Ia de-aicilia , sa ai si tu, ca e “in”
Si fara masca sa umblati, ca altfel nu vi se vede muianul, daca puneti carpa ia pe bot. Vi se sterge rujul de pe botox.
multumiti-le celor din Faget pentru asta