Flagrantul a fost organizat de către ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Mediafax, tinerii au încercat să vândă 1 kilogram de heroina, valoare stupefiantelor este de 50.000 de euro. Potrivit surselor citate, unul dintre tineri este student la Teologie.
Cei trei au vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie duşi în instanţă, marți, cu propunerea de arestare preventivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!