Astăzi, 14 februarie, în jurul orei 12:30, sistemul de supraveghere al Forțelor Aeriene Române a detectat o țintă aeriană de dimensiuni mici, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spațiul aerian național, în regiunea de sud-est a României. Ținta aeriană, potrivit celor de la Ministerul Apărării Naționale (MApN), semăna cu un balon meteorologic.
Două aeronave MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat de pe Baza 86 Aeriană Fetești, în jurul orei 12:40, fiind direcționate către zona unde a fost semnalată ținta aeriană.
Autoritățile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării obiectului, însă prezența țintei aeriene nu a fost confirmată, nici vizual, nici pe radarele aeronavelor.
Cele două aeronave MiG au fost menținute în zonă aproximativ 30 de minute, pentru clarificarea deplină a situației aeriene, după care au revenit pe baza aeriană.
„Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele Aliate, spațiul aerian național și zona din proximitate”, transmit cei de la MApN.
Trimite articolul
XProbabil tinta a detectat avioanele si s-a ascuns dupa colt….Va dati seama cat de competitive sunt dotarile si ce eficienta are actiunea aliatilor.
-
Te-ai trezit tu sa-ti dai cu parerea…
Detectata de cine? 😂🤣🤣😂🤣🤪
Sau intors 2 din misiune? La incidentele recente cu aparatele de zbor romanesti, am impresia ca se degradeaza in hangar numai daca te uiti mai atent la ele
-
Daca sunt rusesti, de la tactu putler…
-
l-ai spart cu acest comentariu original si foarte amuzant. vai de capu’ tau
-
-
f-saispe la mana a nspea aveau un pic de guturai de la vreme, de-aia nu prea prind nici parade de 1 dec. Pen’ ca ce sa vezi, iarna nu-i ca vara! Da’ cand o vaz’ extrateresti mig-uri 21 care inca zboara, au zis ca au gresit secolul cand au setat intoarcera in timp; probabil s-au carat rapid undeva mai in viitor, asa ca nu i-au mai vaz’ nici cele doua avioane de supraveghere(din care unu’ smecher smecher) ale partenerului care se tot invarteau azi prin zona aia.
-
*ii🤪
Mai da rateuri sistemul functioneza pe aburi ! :)) in Erra radarelor ultra performante asa rateu stai ca e ceva pe radat ! Nooooo! Ca a disparut …. veniti ma inapoi ca e alarma falsa pe bune? Nu m as mira sa se prabuseasca MIG urile trimise
E depozitul LIDL
Bine ca nu s-au prabusit migurile.