Traian Băsescu a votat împreună cu soția sa, în jurul orei 10.30, la Colegiul ”Xenopol” din București.
„În primul rând, prin votul pe care l-am dat acum simt că încep să scap de o greutate din spate. Se va transfera către altcineva responsabilitatea pentru România. În al doilea rând, am votat împotriva instaurării unui regim discreţionar şi acest lucru sper să îl facă şi toţi aceia care au fost umiliţi câţiva ani, fiind numiţi băsişti. Şi fac din un apel la aceştia să vină la vot astăzi, indiferent că sunt în ţară sau în străinatate, şi să le arate celor care i-au dispreţuit că ei contează şi nu vor lăsa să se instaleze în România o putere discreţionară”, a declarat șeful statului.
La ieşirea din secţia de votare, o femeie i-a transmis lui Băsescu că „e păcat” că îşi termină mandatul. „Nu ştiu dacă e păcat, să mai vină şi alţii”, a răspuns preşedintele, râzând.
La secţia de votare, şeful statului a fost întâmpinat, ca şi la primul tur de scrutin, de câteva zeci de persoane, atât simpatizanţi, cât şi oponenţi. Simpatizanţii au început să strige „Băsescu!”, în timp ce grupul celălalt a scandat „Băsescu la puşcărie”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!