Constantin Ciorăscu, administratorul firmei Tei Rezidențial, pe terenul căreia Ionuţ Anghel, băiețelul de 4 ani, a fost ucis de mai mulţi câini, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. De asemene, magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au dispus ca amendarea penală cu câte 300.000 de lei a firmei Tei Rezidenţial, a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 şi a lui Constantin Ciorăscu, tot pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
Mai mult, atât firma și administratorul său, cât și Administrația Domeniului Public Sector 2 vor trebui să plătească în solidar, câte 600.000 de euro părinţilor copilului şi 1,2 milioane de euro fratelui acestuia.
„Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, asupra bunurilor imobile ale inculpatei SC Tei rezidenţial Bucureşti, respectiv asupra imobilului, până la concurenţa sumei de 1.700.000 (un milion şapte sute de mii) euro”, a mai stabilit instanţa de judecată, potrivit Mediafax.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.
Vă reamintim că Ionuț Anghel, un băiețel de 4 ani, a fost sfâșiat de câini, în 2 septembrie 2013, pe un teren al firmei Rezidenţial Tei, din apropierea Parcului Tei din Capitală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!