Norul de cenuşă a părăsit România, anunţă reprezentanţii Ministerului Mediului, dar un altul se apropie ameninţător, astfel că autorităţile ar putea impune din nou Cod Roşu în aviaţie. În ceea ce priveşte cantitatea particulelor de cenuşă din atmosferă, specialiştii spun că aceasta s-a diminuat.
“Centrul de Prognoză a evoluţiei norului de cenuşă vulcanică de la Londra ne-a transmis recent date de ultimă oră privind evolutia norului in Europa. Şi conform acestor materiale apreciem că mâine dimineaţă, în jurul orei 9.00, s-ar putea ca România să intre din nou sub incidenţa codului roşu pentru aviaţie“, a spus Aurora Bell.
Potrivit informaţiilor furnizate marţi, de Ministerul Mediului, norul de cenuşă vulcanică va fi în afara României până la sfârşitul zilei de miercuri, ora 21.00.
“Potrivit prognozei de la Centrul internaţional de avertizare pentru aviaţie, privind cenuşa vulcanică (London Volcanic Ash Advisory), norul va fi în afara României până la sfârşitul zilei de mâine, 21 aprilie, ora 21:00, când va fi la vest de ţara noastră. În următoarele două zile, circulaţia aerului nu va favoriza deplasarea norului înspre România“, a spus secretarul de stat pentru mediu din Ministerul Mediului şi Pădurilor, Mircea Ioan Cotoşman, în cadrul unei declaraţii de presă la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, de la minister.
Mircea Ioan Cotoşman a menţionat că, pe viitor, este posibil ca norul să revină şi ca aceasta să fie doar o pauză, dar a precizat că nu pot fi făcute estimări legate de direcţia de deplasare a norului. Oficialul de la Mediu a precizat că trecerea norului de cenuşă vulcanică pe teritoriul României nu a afectat calitatea aerului.
“S-au realizat prelevări de precipitaţii. Rezultatele preliminare conduc la concluzia că nu s-au înregistrat precipitaţii cu un caracter puternic acid. Urmează proceduri standard de analiză în laborator privind calitatea precipitaţiilor, rezultatele urmând a fi comunicate după analizarea acestora“, a mai spus Cotoşman.
Secretarul de stat din Ministerul Mediului a subliniat totodată că, din informaţiile transmise de organismele de specialitate, rezultă că în următoarele două zile nu vor fi depăşiri ale concentraţiilor de poluanţi la sol pe teritoriul României.
La rândul său, Aurora Bell, director de prognoză la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a precizat că în prezent norul este în afara României şi că, dacă vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda ar mai erupe iar, atunci va fi afectată partea de nord a Europei. “Conform datelor de la Centrul internaţional de avertizare pentru aviaţie, privind cenuşa vulcanică, norul nu se mai află deasupra României. Dacă vor exista puseuri, atunci vor fi afectate ţările din nordul continentului“, a precizat Aurora Bell.
Ea a mai spus că, în prezent, norul de cenuşă vulcanică este la 4.000 m altitudine, dar a precizat că factorii necunoscuţi ţin de cât va erupe vulcanul, când anume şi până la ce înălţime.
Şi meteorologii anunţă că circulaţia atmosferică suferă schimbări. Primim din nou un aport de aer dinspre nordvest, care va readuce pe parcursul zilei de azi cenuşă vulcanică deasupra României. Deocamdată, vulcanul continuă să erupă, fără însă să-şi fi intensificat activitatea. Ultimele informaţii arată că cenuşa atinge altitudinea de 4 km la sursă, iar norul vulcanic se va dispersa încă o dată deasupra Europei, mişcarea maselor de aer transportând particulele vulcanice din nou în atmosfera României, după cum declară reprezentantul Observatorului Atmosferic Român.
Conform Institutului de Cercetări de Mediu al Universităţii din Koln, miercuri, aerul pe care îl respirăm cu toţii urmează să aibă cea mai mare concentraţie de ozon şi particule de cenuşă, depăşind nivelul normal de calitate a aerului, fără însă a intra în zona critică.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!