Potrivit reprezentanţilor Tarom, evenimentul ar fi
avut loc din cauza controlorilor de zbor ai Romatsa,
care au dat aeronavei o traiectorie de aterizare care
se intersecta cu cea a unui alt avion. În ultimul
moment, lucrătorii turnului de control au anulat
procedura de aterizare, iar avionul a fost nevoit
să ia din nou altitudine, pentru a evita o
coliziune. În urma incidentului, pasagerii
aeronavei nu au avut de suferit. “În momentul
în care aeronava s-a poziţionat pentru
aterizare, controlorii de trafic au recomandat să
ia altitudine pentru că în faţa sa se
afla un Boeing seria 800 care produce un vortex la
aterizare, fiind un avion de fuselaj foarte mare.” a
precizat Mădălin Tudor, purtătorul de
cuvânt al TAROM, care a adăugat că
astfel de situaţii sunt normale în
aviaţie şi nu constituie “o
urgenţă”.
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!