O parte din cei 437 de pasageri care se aflau în trenul rapid 661 Bucureşti-Iaşi, care a deraiat duminică în jurul orei 17.00 în dreptul localităţii gălăţene Berheci, îşi vor continua călătoria cu aceeaşi garnitură, fără vagonul care a deraiat, în aproximativ 10 minute, a declarat Răzvan Stoica.
“În prezent, o echipă de anchetă din cadrul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii se află la faţa locului şi va analiza posibilele cauze ale accidentului. Deocamdată este prea devreme pentru a ne putea pronunţa, aşteptăm rezultatele preliminare din partea comisiei. În circa 10 de minute vom reuşi să recompunem garnitura de tren, iar o parte din călători vor ajunge la Iaşi cu acelaşi tren, care va avea cinci vagoane, fără vagonul care a deraiat”, a declarat pentru NewsIn directorul general al CFR Călători, Răzvan Stoica.
Circulaţia a fost reluată la ora 18.37, în prezent trei trenuri având întârzieri, şi anume rapidul 662 Iaşi-Bucureşti Nord, acceleratul 1966 Galaţi-Iaşi şi personalul 6.315 de la Tecuci la Iaşi.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!