“Cum să fiu de acord cu oficializarea limbii maghiare? Mie mi-au ridicat ungurii în Senat de trei ori imunitatea parlamentară şi aceşti terorişti, pentru că asta este, terorism împotriva statului unitar român, în loc să fie la închisoare sunt la guvernare“, a subliniat Vadim. “Ştiţi câţi secui s-au declarat ca atare la recensământul din 2002? În România, doar 200 de secui. Deci, de unde până unde Ţinut Secuiesc?“, întreabă liderul PRM.
Vinovaţi pentru situaţia autonomiei teritoriale sunt toţi cei trei preşedinţi care i-au tolerat şi i-au băgat şi la guvernare pe unguri, spune Corneliu Vadim Tudor, adăugând că toţi au capitulat în faţa revizionismului maghiar.
“Soluţiile trebuie să fie radicale. Pentru că fascismul unguresc numai de frică ştie. Deci, ori arestarea, ori expluzarea din România a acestora“, arată Vaidm.
Liderul PRM a afirmat că secuii cer autonomie pe criterii etnice, însă această “formulare aberantă” contravine Constituţiei României şi normelor internaţionale. “Deci, guvernarea României este o organizaţie ilegală“, concluzionează Vadim Tudor.
Aproximativ 300 de primari şi aleşi locali din Harghita, Covasna şi Mureş au participat, vineri, la cea de-a două Adunare a Aleşilor Locali din Secuime, unde au votat ca limba maghiară să fie declarată oficială în această zonă şi ca 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, să fie zi liberă.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!