Angajații Serviciului de Imigrări Arad și polițiști arădeni au desfășurat o serie de verificări în căminele studențești arădene, fiind verificați studenții străini din municipiu.
În cadrul primei acțiuni, au fost depistați doi studenți marocani care aveau permisele de ședere expirate. Aceștia au primit o amendă de 400 de lei și vor fi nevoiți să intre în legalitate.
„Acţiunile de acest fel sunt la început şi vor continua, având în vedere că în Arad se află foarte mulţi studenţi străini, care, conform legislaţiei în vigoare, au nevoie de permise de şedere în ţara noastră, eliberate de Serviciul Român de Imigrări”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Poliției Arad.
În județul Arad există 1.400 de studenți străini, aproape 500 fiind din țări din afara Uniunii Europene, în special Asia și Africa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!