Omul numărul 2 în SUA va ajunge în România la ora 14:25. El călătoreşte la bordul Air Force Two şi aterizează pe Aeroportul Otopeni, la Baza Aeriană 90. Joe Biden va fi întâmpinat de ministrul Apărării, Mircea Duşa. Înainte de orice întâlnire oficială, Joe Biden susţine un discurs despre relaţiile şi cooperarea dintre România şi Statele Unite, îndeosebi despre cea militară, pe aeroport.
Vicepreşedintele american se întâlneşte, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului şi miniştri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
Statele Unite vor ca România să aibă succes, să fie o democraţie puternică şi prosperă şi un aliat NATO mai puternic – acesta este mesajul cu care vine la Bucureşti Joe Biden. Principalul subiect de discuţie este situaţia geopolitică din regiune, criza din Ucraina şi siguranţa ţărilor din estul Europei.
Joe Biden vine pentru a doua oară în România, precedenta vizită având loc în anul 2009. Atunci, marile subiecte de discuţie au fost vizele şi scutul antirachetă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!