„Până mâine (marţi – n.r.) avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu. În momentul în care ameninţă familia unui senator (…) lucrurile sunt fără precedent. Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi de nouă ani şi jumătate nu intimidează”, a declarat Victor Ponta.
Victor Ponta a spus că plângerea va fi semnată de toţi parlamentarii puterii şi speră că şi senatorii şi deputaţii din Opoziţie o vor semna.
Primul ministru a catalogat drept „atac mafiot” afirmaţiile lui Băsescu la adresa Gabrielei Firea. Ponta spune că plângerea penală va fi depusă pentru şantaj şi ameninţare.
Senatorul Gabriela Firea susţine că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.
„Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!”, afirmă Gabriela Firea.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului”.
Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”.
„Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.
După anunțul premierului Ponta, președintele a declarat luni că afirmațiile premierului sunt „în tonul acţiunilor şi al declaraţiilor mincinoase cu care ne-a obişnuit deja”, Ponta fiind mai preocupat de protejarea baronilor decât de nevoile românilor.
„Constat, cu surprindere, că prim-ministrul României, domnul Victor-Viorel Ponta, are o mai mare preocupare pentru protejarea baronilor locali şi pentru prezervarea propriei funcţii decât pentru nevoile reale ale românilor. Preocuparea domnului prim-ministru ar trebui să fie mai degrabă crearea de locuri de muncă, renunţarea la acciza aplicată combustibililor şi îmbunătăţirea reală a condiţiilor de trai ale populaţiei, creşterea colectărilor de venituri la bugetul de stat şi nu doar propaganda deşănţată prin care încearcă să ne convingă pe toţi ce bine o ducem sub guvernarea Ponta”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!