Ministrul Economiei, Adriean Videanu a susţinut, în conferinţa de presă susţinută la finele şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL, că nivelul principalelor impozite va rămâne acelaşi în cursul anului viitor. “Atât cota unică, cît şi TVA-ul nu se vor modifica în anul 2010. Construcţia bugetară pe 2010 porneşte de la premisa menţinerii cotei unice la 16% şi a TVA-ului la 19%”, a declarat democrat-liberalul.
Videanu a adăugat că a făcut aceste precizări pentru a răspunde speculaţiilor făcute pe această temă. “Am vrut să clarificăm acest aspect pentru că am văzut o serie de poziţii publice legate de intenţia Guvernului de a majora taxele şi impozitele pe anul viitor. Cu atât mai mult cu cât Legea bugetului este practic finalizată, aşteaptă legitmitatea unui guvern care să poată depune proiectul la Parlament”, a mai spus ministrul.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a susţinut, sâmbătă, la Brăila, că preşedintele Traian Băsescu nu vrea să trimită legea bugetului pe 2010 la Parlament deoarece vrea să-şi ascundă “adevăratul plan” cu privire la politica economică şi fiscală pe anul viitor, şi anume creşterea taxelor şi a TVA la 22%
“Nu există nicio explicaţie pentru faptul că domnul Traian Băsescu de trei zile nu promulgă Legea pe care Parlamentul a aprobat-o, în care abilităm Guvernul actual să trimită Legea bugetului pe 2010, pentru că, în acest moment, indiferent de campania electorală, este important să dăm un semnal că în 2010 ne apucăm serios de luptă împotriva crizei, de păstrarea locruilor de muncă, de plata la timp a salariilor şi a pensiilor şi a subvenţiilor pentru agricultură şi într-adevăr să redevenim o ţară normală, o ţară unită”, a afirmat Geoană.
El a mai susţinut că şeful statului nu vrea să trimită bugetul pe 2010 la Parlament deorece fie nu doreşte ca opinia publică să vadă “dezmăţul banului public” din perioada în care PDL a rămas singur la guvernare, fie vrea să “crească taxele şi vrea TVA la 22%”.
Premierul în exerciţiu Emil Boc a susţinut vineri că preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat încă Legea care abilitează Guvernul demis să prezinte proiectul de buget pe 2010 pentru că trebuie respectat termenul în care actul normativ poate fi atacat la CCR. Întrebat dacă Executivul va aproba săptămâna viitoare Legea bugetului pe 2010, Boc a răspuns:”Vom vedea”, precizând că va avea un răspuns după ce actul normativ care îi permite să trimită Parlamentului bugetul pe anul viitor va fi publicat în Monitorul Oficial.
El a precizat că bugetul pe anul 2010 prevede menţinerea cotei unice la 16%, a TVA la 19% şi alocarea, ca şi în bugetul pe anul 2009, a 20% din venituri către investiţii.
Proiectul Legii bugetului prevede un deficit bugetar de 5,9% – cel convenit cu FMI – şi o creştere economică de 0,5%, a mai spus Boc.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!