Numărul cazurilor de coronavirus depistate de la o zi la alta este în creștere, apropiindu-se astăzi de 5.000. Chiar și așa, alegerile parlamentare trebuie să aibă loc în 6 decembrie, o spune însuși Klaus Iohannis. Președintele României subliniază faptul că actuala majoriate PSD-istă „este ilegitimă”, iar ea nu mai reprezintă voința românilor. Mai ales acum, când Florin Iordache a fost numit în funcția de șef al Consiliului Legislativ, a declarat Iohannis.
„Actuala majoritate PSD-istă este una ilegitimă, care nu mai reflectă de o bună bucată de timp voința reală a românilor. Ce-a făcut această majoritate toxică și nereprezentativă din martie, de când ne confruntăm cu epidemia? A pus umărul la rezolvarea crizei sanitare? Nu, dimpotrivă! A întârziat și chiar blocat o serie de măsuri de măsuri de combatere a pandemiei și a adoptat legi populiste, care ar putea arunca România în cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani. Și pentru a vedea nivelul de toxicitate, să ne uităm nu mai departe de ziua de ieri, când celebrul autor al Ordonanței 13, Florin Iordache, a fost votat în Parlamentul României în funcția de președinte al Consiliului Legislativ”, a specificat Klaus Iohannis.
„Alegerile parlamentare sunt esențiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura opțiune democratică care ne permite un nou legislativ reprezentativ. (…) PSD, în ciuda încercărilor dispersate de a-și cosmetiza imaginea, rămâne același partid nereformat și toxic. Găsește mereu o cale să-și recompenseze servanții cu funcții plătite generos din banii publici, Totul pentru ai lor, nimic pentru cetățeni”, a declara președintele Klaus Iohannis.
Iohannis a mai fost întrebat și dacă susține organizarea alegerilor, chiar dacă se va ajunge la 7.000 de cazuri pe zi.
„Da, susțin că e important să organizăm alegerile parlamentare, evident, în condiții speciale și cu respectarea strictă a normelor impuse”, a răspuns președintele României, Klaus Iohannis.
Trimite articolul
Xdaca ma fortezi sa lucrez de acasa, sa ma si lasi sa votez de acasa. ah, nu? GHINION. asa ma duc la vot, cum m-am dus si la lucru, neghiobule. sa astepti tu votul meu pana la pulivara
-
Le e frică la postacii pesedaci.
Foarte bine!-
Esti pe langa subiect, dar e ok, e dreptul tau sa fii imbecil. In mintea ta, USL nu mai exista. Pacat ca ai drept de vot, in schimb
-
pesedistul sef laudator de USL in 2012 a ajuns acum sa ii faca pe altii imbecili si sa ne explice ca USL inca exista… :)))))
-
-
Omul asta e bolnav cu capul,fraieri sa mergi la vot la parlamentare,atunci nu e problema de covrig,ascuktati bine că se ajunge la dictatura. Deci la biserica nu,la terase nu,la restaurante nu,dar la vot da,vai de noi ce ne-am de prosti am ajuns
-
Voi trei, da. La biserica, da, s’a vazut recent. Nu mereti la vot, mai stam inca patru ani tot sub PSD atunci. Nu’s alegerile la timp – tot sub ei stam.
-
Da mă, ai dreptate. Stai acasă. E periculos să mergi la vot.
-
Vă este frică vouă acolo, la pesedei, dar la fel cum am făcut-o și la locale: dezinfectantul într-o mână, stampila in cealaltă, și în 2 minute vă luăm ciolanul. Bye!
-
Sti.. berea poti sa o bei si acasa, mancare poti sa faci si la tine in bucatarie, de rugat si comunicat cu divinitatea nu ai nevoie nici de loc si nici de intermediari.. pe cand ca sa schimbi un parlament.. e nevoie sa mergi la vot. Sigur.. in alt timp si spatiu s-ar putea face si asta de acasa, dar atunci am contesta legitimitatea votului sub suspiciunea de frauda. Asa ca momentan se face fizic. Nu stiu cum poti sa le compari.. mersul la vot cu mersul la terasa. Vrei sa intelegi diferenta? Sau esti multumit sa fii in opozitie doar de dragul de a nu fii de acord.. nu raspunde.
-
Când erau 2-300 de cazuri la nivel național, a băgat stare de urgență.
Cand sunt cazuri de la 4000 în sus, Iohanus organizează alegeri, că doar vrea “guvernul meu”.
Mai grav e că sunt destui naivi care-i cântă în strună și iau de bună scuza cu “peeseedee”.
Într-un an de când sunt la guvernare, câte spitale și câți kilometri de autostradă a relizat PNL ?-
Stai linistit ca dupa alegeri o sa ne bage la cotet. Nu o sa faca nimeni nimic, nici aia nici ceilalti ca toti vin lesinati dupa bani si arunca gunoiul pe “fostii”. Partidele sunt doar o masca pentru hotiile si cardasiile lor. Plimbarea de la un partid la altul doar ca sa apuci o parte de ciolan spune foarte multe. Nu ar avea ce sa caute in sectorul public avand dosare penale. Fura pe rupte, ascund banii pe la diverse rude prin familie si noi restul tragem ponoasele, ca pagubele alea nu se mai recupereaza niciodata. Face cativa anisori de puscarie si iese pe caz de boala ca l-a tras curentul de la geamul din puscarie. Apropo, in puscarii de ce nu sunt focare de infectie? Sau se sta 2 in camera de 40 de mp si au asistent personal care ii monitorizeaza? Se fura pe rupte si ni se arunca praf in ochi. Cei foarte putini care ar vrea sa faca ceva cu adevarat pentru tara, sunt inghititi.
-
UN OM NEBUN
-
SUNT
-
DOAR EU
-
si eu
-
nu sunteti singuri
-
-
Oare chiar nu se poate vota online sau prin corespondență, fără să mai intrăm cu sutele în aceeași cabină de vot și să punem mâna pe aceeași ștampilă?
-
Oare suntem pregatiti sa avem incredere in votul de la distanta si sa ne incredem in rezultatele alegerilor ca fiind cele reale? Personal, in acest moment, prefer sa ma duc la vot si apoi sa vin acasa sa ma spal pe manute.
Coruptia este mare in Romania si mai e ceva, nu stiu cum sa ii spun pe nume, o sfidare, minciuna, furt pe fata. Ca recent exemplu, In Romania, este posibil ca Curtea de Apel Bucuresti sa anuleze in instanta diplomele dnlui Laurenţiu Baranga in 2016 si dupa acest lucru, el sa se foloseasca de ele la angajare. Nu la angajare in sector privat, ci tot in sector public: conducător de doctorate la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) sau octombrie 2020 – preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
Asa ca momentan… ma simt la linistit sa stiu ca exista saci fizici cu buletine fizice care sunt depozitati intr-un spatiu fizic.O veni si vremea potrivita pentru voturi pe ecran si persoane cinstite sa le numere si sa se asigure ca procesul e corect. Pana atunci… ma incred in faptul ca nu poti la fel de usor sa corupi atatea comisii de la sectiile de votare in acelasi timp.
-
Familia mea n-a atins nicio stampila, nici nimic din zona sectiei de votare. Doar interiorul unor manusi. Odata sau de doua ori la 4 ani. Am considerat ca merita “investitia”.
Vot prin corespondenta sau online se va putea face in cateva gereratii, dupa diminuarea genei hotiei in genotipul local. Cu solutii informatice de la Ghita si conducere a postei numita politic riscam mai mult decat scamatoriile de la locale, care au demonstrat adaptarea hotiei la restrictiile pentur votul multiplu.
nu cred ca mai poate Presedintele salva PNL de la desfintare. Va fi o perioada critica pentru PNL dupa 9 luni se va anunta Ratingul de tara si Romania sta intre foarte prost si extrem de prost Chiar si asa, Catu ramane suveran si nu da socoteala nimanui unde sunt banii de la Ue, a fscut praf Bugetul, nu se mai poate armoniza,
-
Postacule, vezi că citești știrile de pe vremea veorica-daea-cuc-etc. Deși e criză, stăm mai bine! Nu numai la producția de floarea soarelui.
ceausescu 2 iohanis ….
-
Nici nu se compara! Ceausescu era patriot!
Vorbeste despre democrație, care democrație? 30 de ani am trăit cu iluzia de democrație dar acum si aceasta iluzie ne a fost spulberată. Nici pe timpul lui răposatul nu a fost în halul ăsta. În orice discurs pesede este menționat de câteva ori. Ce lucruri BUNE a facut acest pdl=pnl intr un an de guvernare?
Nenea Klaus ne apropie încet-încet de dicatură. El nu mai e președintele tuturor românilor, ci doar al PNLiștilor. El nu vrea decât „partidul meu”. Așa cum a făcut și Carol al II-lea, când a desființat toate partidele și a avut partidul său, unic. Din păcate, PNL-ul și-a dat arama pe față: a reușit ceea ce n-a reușit nici Ceaușescu: a segregat populația pe criterii de vârstă, devenind astfel un partid cu tendințe naziste. Cel care până acum muncea pe rupte și plătea dările la stat, dar la miezul nopții împlinea 65 de ani, devenea brusc un dușman al poporului și trebuia închis la domiciliu. Cică spre binele lui. De asta, de atâta grijă PNListă pentru bătrăni, cele mai afectatede Covid sunt acum căminele de bătrâni și spitalele de neuropsihiatrie. Nu vă amintește asta de nazism?
Avem un criminal dovedit prin propriile cuvinte, prin propria mărturie. Ne-a ținut în arest la domiciliu pentru câte cazuri: 400? Arestați pentru 2 luni, nevinovați fiind dar acum și dacă vor fi 7000 de cazuri trebuie să mergem să cităm PNL?
Ascultati-ma cu atenție: criminalul acesta ne va închide încă 2 luni în plină iarnă DUPĂ ce votăm. Vom păți exact că sârbii!
Ziceau unii că el ar fi dat ordin ca cei din Colectiv să fie arși ca să scape el de Ponta. Eu ziceam atunci că cei care zic asta sunt nebuni, deși apăruse și un tip de la sri care se lăuda că știe el sigur. Toate simulările incendiului, chiar și cele în care s-au folosit substanțe acceleratoare ale arderii au făcut că focul să se propage de 5 ori mai lent decât a fost la Colectiv. Acum parcă încep să cred că ar fi fost capabil…
-
Asa e, ai dreptate. Mai bine stai acasa. Sa nu cumva sa mergi sa votezi. Ca la ce prostii debitezi, ori esti pus de cineva, ori neuronii tai pastreaza distantarea fizica intre ei. Asa ca tara se poate lipsi de votul tau.
In ultimii ani am stat acasa la alegeri. Dar daca domnul presedinte insista char asa, o sa merg 😉
-
Odată ce în PNL candidează 70% traseisti, pilosi, nebuni cu diploma, condamnați cum piate sa afirme ca vor sa dea ciuma rosie jos când ciuma rosie a scapat de marea majoritate a pnl-istilor vechi și ia înlocuit cu oameni din sistemul corupt. USR a demonstrat votând pe Iordache și falsificand semnăturile ca nu sunt mai prejos, deci nici o șansă de schimbare înafara de o noua revoluție în care politicieni, polițiști, jandarmi corupți și înafara constituției sa fie aruncați direct în închisoare împreună cu judecatorii și procurori ce i-au salvat mereu.
Sunt apolitic fratilor, iar ce declara acest mascarici este complet nebunesc !!! Nu l-am votat sa imi fie presedinte, nici pe altul, dar acest om ne va distruge mai mult decat a facut-o oricare dintre precedentii. Se vede clar ca vrea majoritate peste tot, cum este posibil sa fie asa ? Adica nu ii pasa cate cazuri de oameni bolnavi vor fi, trebuie sa mearga la vot, in rest, ciocul mic si astupat ca ei isi fac treburile. Despre ce vorbim aici ? Ar trebui pusi la zid, suntem atat de prosti si fricosi, iar ei pe asta se bazeaza. Sa fii bun si milostiv nu inseamna sa fii prost si cu capul plcat in fata acelora care vor raul natiunii. Sunteti niste jegosi ordinari !!!!
-
Bine, recunosc… Am votat cu veorica
-
Trebuie sa fii cel putin cretinoid sa votezi cu analfabeta aia. Asa ca nu scrie in numele meu ,ca nu am votat cu nimeni prostane !!!
-
-
Individul stie ca el este democratia si atat.
Dar nu au fost alegerile?
Parca au trecut deja!
Oricum n am mers ca n am avut pe cine vota!
“Actuala majoritate PSD-istă este una ilegitimă, care nu mai reflectă de o bună bucată de timp voința reală a românilor.”
Pai alegerile se fac la 4 ani, indiferent cum fluctueaza simpatiile electoratului. Dar daca te uiti pe sondaje vezi ca PNL ar obtine tot ca PSD, in jur de 33%, diferenta fiind in marja de eroare a sondajelor. Si atunci cum sa spui ca cu 33% PSD este ilegitim dar cu 33% PNL este legitim? Declara el cine este legitim, ca odinioara Ceasusescu? Il vedeti pe Iohannis 6-1=5 case ca o autoritate morala? Cat de responsabil este fortand alegerile cat mai repede, cu orice costuri doar sa nu mai piarda PNL din procente? Ptr ca este clar, dupa 1 an de guvernare nu mai poti da vina pe PeeeSeeeDeee, pe popor ptr dezastrul medical si economic spre care ne indreptam. Semnaturile PNL-istilor stau pe toate deciziile luate in ultimul an.
Si apropo daca azi in sondaje el personal nu are 51% sustinere si el este ilegitim? Si pleaca benevol de la Cotroceni?
-
Nu poti sa guvernezi o tara cand parlamentul da legi doar pentru a pune bete in roate guvernului. Care de fapt fac rau tarii, ca pe cei din guvern nu-i afecteaza cu nimic in mod direct. PSD nu mai are majoritate nici in parlament. Sunt prea multi parlamentari PSD care schimba tabara, vazand ca incepe sa se scufunde barca. De asta trebuie alegeri la termen. Iar eu nu m-am simtit deloc in pericol la ultimele alegeri. Am intrat in scoala, m-am dezinfectat, am mers in sala unde am votat, am pus mana doar pe stampila si pe buletinele de vot (pixul era de acasa), iar la iesire din scoala m-am dezinfectat iar. Masca nu am dat-o jos nici macar o secunda. Pe cartea de identitate am pus doar eu mana. In schimb n-am vazut pe nimeni sa spuna asta si despre pupatul moastelor. Bineinteles, acolo, in gramada aia de mii de oameni, multi batrani si fara masca pentru ca dupa atata stat in picioare abia mai respira, n-ai sanse sa te infectezi, ca esti protejat.
-
@anonimus,
“PSD nu mai are majoritate nici in parlament.”
Cine are majoritate in parlament? Cine va avea majoritate in parlament dupa alegeri? Nimeni din ce vad eu. Poate ar trebui sa ne invatam cu democratia moderna si cu majoritatiile conjuncturale cum va si a PNL-ului si sa uitam democratia socialista in care Partidul avea majoritatea, de fapt avea tot. Cam la ce viseaza Iohannis azi.
Eu prevad ca situatia RO se va inrautatii in continuare, ca PNL se va eroda (deja a crescut de la 43% la 33% in sondaje) ca orice partid care guverneaza. Ce va spune Iohannis, va avea acelasi discurs “responsabil” ca azi si cand PNL va ajunge la 20%?! Va cere alegeri anticipate ptr a avea un parlament legitim?!
P.S. nu sunt PSD-ist, dar ce vedem nu seamana a democratie. Ar trebui si USR-ul sa caste ochii bine, ptr ca ei sunt noii dusmani ai PNL-ului de fapt.
-
Daca afirmatia ca nr.cazurilor de imbolnaviri poate sa ajunga si la 7000,si alegerile trebuie sa aibe loc in orice conditii,,,este una reala,atunci si presedintele Johannis si-a demonstrat indiferenta fata de starea de sanatate a romanilor si nu este cum se declara si se vrea presedintele tuturor romanilor. Apreciez ca in acest caz declaratia este neavenita,,sarcastica si machiavelica”Scopul scuza mijloacele”dar pragmatica dintr-un punct unilateral de vedere;de altfel si exprimarea televizata, ‘ Guvernul si cu mine am conlucrat bine” cum ar veni “Eu si cu Mine”,!
24 noiembrie 10 mii de cazuri 160 de morti la zi in medie. tot se tin alegeri. Daca indraznesti sa pui la indoiala guvernarea PNL retardoizii for sari in capu tau sa te faca PSD-ist. Sunteti demni de mila. Sincer mi se rupe de alegeri ca tot saracii Europei vom fi si dupa alegeri, dar cata lume ii iarta lui Iohannis orice zice, si cum taxeaza orice face PSD e de neinteles. Au ars oameni de vii intre timp, nu s-a schimbat guvernu, unii la Timisoara au murit de COMUNICARE SUBOPTIMALA intre spitale:)), suntem mintiti cu locuri la ATI desi oriunde suni nu mai sunt locuri. Si avem cea mai proasta testare din UE. daca ai simptome, da nu grave, NU te testeaza, si stiu zeci de cazuri asa. DSP e ultima mizerie ar trebui desfiintat, si toti bagati la parnaie. SUnteti acum mintiti cu vaccinul de ce oare, pentru ca sa nu mai privim faptu ca in continuare se moare de COVID mult, ba da, se moare de COVID, sorry, am 2 pers care au murit la 5 zile dupa, deci virusu asta chiar e de kkt, e periculos ca altfel nu se oprea planeta totusi, ma doare in cur ca e facut in laborator, daca ti moare maica ta de covid, crezi ca ti mai pasa ca e facut in laborator? Va place sa va certe presedintele la fiecare conferinta ca nu purtati masca bine desi aveti urme pe urechi de la benzile alea dupa ce o purtati 8 ore pe zi? Va place sa fiti tarfele lui, sa fiti. Honestly ma pis pe ei de politicieni ca oricum sunt niste gunoaie, dar mi as dori sa nu aiba PNL majoritate, pentru ca atunci chiar vor face orice vor, asa macar daca s impartiti se mai bat intre ei si mai ciugulim si noi ceva:)). votati psd, muie iohannis. glumesc. nu votati. dar muie iohannis.