Cine predă rabla la centrele de colectare a fierului vechi primeşte de la stat o subvenţie de 3.800 de lei, banii urmând să fie folosiţi ca reducere a preţului plătit pentru achiziţionarea unui nou autovehicul. Principalele noutăţi legate de ultima etapă a programului Rabla din acest an se referă la introducerea posibilităţilor de achiziţionare a autoutilitarele mici, acceptarea leasingului ca modalitate de finanţare a noului vehicul, dar şi posibilitatea ca o persoană să poată cumpăra mai multe maşini.
Idei bune, bani puţini
Introducerea utilitarelor în program ar trebui să mai atragă ceva clienţi pentru programul Rabla. La precedenta ediţie a programului doar jumătate dintre „locuri” au fost ocupate de cei care vroiau să scape de vechiturile din garaj. Prin introducerea autoutilitarelor uşoare de până la 3,5 tone în program, se reuşeşte extinderea publicului ţintă. Subvenţia statului pare totuşi destul de mică, de la momentul în care a fost anunţată valoarea şi până acum leul s-a depreciat destul de mult, ceea ce a făcut ca subvenţia să fie cu o sută de euro sub mia gândită iniţial ca sprijin. Preţurile miniutilitarelor, de tip dubiţă sau „papuc”, pornesc la producătorul autohton de la aproximativ 7.200 de euro pe unitate. Ajută sau nu Rabla la cumpărarea noilor maşini?… Vom vedea. „Eu duc pâinea de la brutărie la Timişoara, am o dubă de şapte tone, o umplu şi plec. La întoarcere mai cumpăr şi ceva făină. Unde să pun pâine în papuc? Dacă mă prind ăia de la Sănătate mă amendează. Cât mă ţine asta veche o mai folosesc, după aia vedem. Nu trebuie să fie frumoasă ci să care, că nu mă duc la discotecă cu ea”, ne spunea patronul unei brutării dintr-o comună timişeană.
O salvare ar putea fi introducerea leasingului ca modalitate acceptată pentru plata maşinilor noi prin Rabla. Interes pentru utilitare mici a existat la dealerii timişoreni, mai puţin dar a existat. Mai fericite au fost persoanele fizice care nu aveau posibilitatea să dea banii pe loc şi, în acest fel, au o nouă posibilitate de a-şi plăti maşina visată.
Pe lângă noua modalitate de finanţare, Rabla de septembrie aduce şi o altă noutate: posibilitatea ca o singură persoană să cumpere mai multe maşini cu subvenţie. În acest fel, poate unii dealeri îşi fac singuri concurenţă, cineva ar putea cumpăra mai multe maşini care să le vândă la preţ de dumping, mai ieftine cu cei 900 de euro oferiţi de Fondul de Mediu.
Se acceptă şi maşini mai „tinerele”
Din acest an în programul Rabla au fost acceptate maşinile mai vechi de zece ani după ce, anul trecut, se acceptau maşini de 12 ani vechime sau mai mult. Numărul de autovehicule rămase la mezat în etapa a treia a programului Rabla este de 38.500, dintre care 10.000 destinate societăţilor comerciale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!