Înscrierile în cursa pentru șefia la nivel național a USR s-au terminat în noaptea de duminică spre luni, la ora 00.
Astfel, vor fi zece candidați care se vor lupta pentru șefia formațiunii până la alegerile din 24 iunie. Ar putea fi și un tur 2, iar la final vor fi aleși și noii membri ai Biroului Național.
Candidații înscriși în cursa pentru președinția USR sunt:
1. Elena Valerica Lasconi, 52 ani, Câmpulung, Argeş;
2. Cristian Gabriel Seidler, 43 ani, Sector 5, Bucureşti;
3. Radu Mihai Hossu – 38 ani, Brașov;
4. Gabriel – Mugur Dumitrescu – 54 ani, Ploieşti, Prahova;
5. Vasile Dinca – 51 ani, Floreşti, Cluj;
6. Luiza Oancea – 33 ani, D1, Marea Britanie, Diaspora;
7. Adrian – Ştefan Dudu, 31 ani, Craiova, Dolj;
8. Eduard Ene, 24 ani, Craiova, Dolj;
9. Doru Valentin Ilie – 25 ani, Sector 6;
10. Vasile Gabriel Filip – 46 ani, Constanța.
Pe parcursul acestei săptămâni va fi campanie electorală internă. Pe 24-25 iunie va avea loc primul tur al alegerilor interne, cu posibilitatea unui al doilea tur organizat pe 27-28 iunie. Președintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, așa cum prevede statutul.
După alegerea președintelui USR, va fi stabilit noul Birou Național al USR, prin vot al delegaților la Congres. Cei 24 de noi membri ai noului Birou Național vor fi aleși în Congresul partidului, convocat de încă președintele partidului Cătălin Drulă pentru data de 29 iunie.
„Haideți să salvăm democrația din România!”
Fiecare dintre candidați a prezentat, pe scurt, un program politic prin care își dorește să pregătească partidul pentru viitoarele competiții electorale. Principala favorită la aceste alegeri interne pare, în aceste condiții, Elena Lasconi, primărița municipiului Câmpulung (Muscel) din județul Argeș. De altfel, în comunicatul celor de la USR și apare o declarație a acesteia.
„Haideți să salvăm democrația din România! Nu vă pierdeți speranța! Refuz să stau cu mâinile în sân și să privesc cum se duce de râpă democrația din țara asta pe care o iubim cu toții. Știu că pot schimba multe și sunt datoare să încerc, așa cum fac zi de zi la Câmpulung.
În acest moment, România este roșie. Avem un partid-stat: PSD. Avem și o alternativă: USR, echipa din care fac parte. Mă doare să văd mesajul electoratului la nivel național. Românii au întotdeauna dreptate. Mesajul românilor nu trebuie ignorat, ci ascultat.
Spiritul acestui partid este unul bun, iar românii sunt inteligenți. În plus, românii sunt patrioți și solidari. Așa că sunt sigură că democrația va fi salvată”, a afirmat Elena Lasconi.
Al doilea candidat de pe listă are și el o declarație în comunicatul USR.
„Da, scopul rămâne să modernizăm România, să învingem partidul-stat, să eliberăm oamenii din sărăcia în care sunt ținuți de 35 de ani și să fim aproape de cei dragi. Dar ne-ați spus că asta nu ajunge. Contează și cum ajungem acolo, nu doar scopul în sine.
Știm că aveți pretenții mari de la noi. Dacă ar fi fost altfel, v-ați fi mulțumit cu o minciună reîncălzită o dată la 4 ani și 100 de lei pentru un vot, din banii care tot vouă v-au fost furați.
Mulțumim că ne-ați tras de mânecă! Așa arată o comunitate căreia îi pasă. Trebuie să stăm alături din nou, cu toții. Cei care credem că nu suntem singurii deștepți din univers. E momentul să vă spunem celor care ne-ați criticat: alăturați-vă și ajutați-ne să fim mai buni! De asta am decis să candidez. Pentru că am încredere în noi”, a transmis Cristian Seidler, candidat la președinția USR.
Fritz a ieșit din cursă
Săptămâna trecută, din cauza rezultatelor slabe la alegerile locale și europarlamentare, Cătălin Drulă a anunțat că își dă demisia din fruntea USR, după ce va fi organizat un scrutin intern, online. Acesta îl nominalizase pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, drept posibil urmaș.
„Avem oameni și lideri puternici care pot duce mai departe această construcție. Și mă gândesc aici la Dominic Fritz, un om care a câștigat decisiv votul în Timișoara și a arătat că PSD și PNL pot fi înfrânte. E foarte important ca USR să continue, pentru că în această mișcare s-au pus speranțele de modernizare a României”, spunea Drulă, printre altele, la momentul anunțării demisiei.
Deși inițial a spus că își asumă candidatura, în ultima zi de înscrieri în cursă, Fritz a anunțat că s-a răzgândit și că nu va mai candida.
Trimite articolul
XCe nume de dancila are lasconi, ce mi-e Viorica, ce mi-e Valerica :)))
Usr-istii ăștia nu sunt copți la minte nici la 50 de ani, dar mai aia pe la 20, 30 să candideze la șefia partidului :))) Le doresc bafta la aia tineri că numa așa pot îngropa definitiv partidul și să scăpăm de ei!
-
ai drum liber spre….
Budapesta ce zice ? Aveti linie directa cu ei, cine ar fi mai potrivit ?