Din nefericire, prea puține imagini au mai rămas de la Marea Unire, din 1 Decembrie 1918, unul dintre cele mai importante momente din istoria României. Tânărul Samoilă Mârza a ajuns din întâmplare ”fotograful Unirii”, notează Mediafax, imaginile surprinse de acesta în acea zi find unice.
Potrivit istoricului Liviu Zgârciu, Samoilă Mârza a ajuns “fotograful Unirii” dintr-o întâmplare, deoarece fotograful Arthur Bach, angajat oficial de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu s-a prezentat pentru a imortaliza evenimentele. În timpul Primului Război Mondial, Mârza a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei, fiind trimis pe frontul din Italia.
„Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii – n.r.) şi din sală nu există nicio fotografie. Din fericire, a făcut alte cinci fotografii, trei instantanee din mulţime şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia”, a povestit Zgârciu, pentru Mediafax.
În ultimii ani de viață, bărbatul a trăit în sărăcie, fiind nevoit în anumite momente să-şi vândă chiar şi clișeele surprinse la evenimente istorice importante. Din păcate, multe dintre aceste clişee nu au ajuns la colecţionari sau fotografi, ci au fost distruse, iar sticla a fost folosită la fabricarea unor oglinzi foarte căutate în acea perioadă, spune Liviu Zgârciu.
Istoricul a mai povestit pentru Mediafax că, în 1967, directorul Muzeului Naţional al Unirii de la acea dată, Gheorghe Anghel, a reuşit să cumpere de la Mârza aparatul folosit pentru a imortaliza evenimentele din 1 Decembrie 1918, dar şi clişeele cu fotografiile de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
„Samoilă Mârza a imortalizat numeroase evenimente istorice, dar, din cauza lipsurilor materiale, multe clişee fusese nevoit să le vândă pentru sticla specială din care erau confecţionate. Cu banii primiţi de la muzeu, Mârza şi-a cumpărat un aparat performant pe care dorea să-l folosească în 1968, la evenimentele comemorative ale Marii Uniri, dar a murit în 1967″, a mai povestit pentru Mediafax, Zgârciu.
De-a lungul timpului, Samoilă Mârza a reușit să fotografieze evenimente istorice importante precum vizita Regelui Ferdinand I din anul 1919 de la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, încoronarea Regelui Ferdinand I cu Regina Maria, în 22 octombrie 1922, la Alba Iulia, sau în 1928 – manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a zece ani de la Marea Unire.
În 1919, fotograful a realizat și un album despre Marea Unire numit „Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri”, pe care l-a oferit cadou unor personalităţi ale perioadei respective: Regele Ferdinand I, primul ministru I.C. Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, generalul francez Henri Mathias Berthelot. De asemenea, un exemplar al albumului a fost folosit ca document, fiind depus de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Versailles, mai notează Mediafax.
Drept răsplată, Regele Ferdinand I l-a declarat printre furnizorii Curţii Regale, iar generalul Berthelot i-a trimis un permis de călătorie gratuită pe căile ferate franceze.
Ultimul album „Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri” l-a dăruit fostului dictator Nicolae Ceauşescu, în 1966, în timpul vizitei acestuia la Alba Iulia.
În ciuda contribuției sale importante, rămășițele lui Samoilă Mârza au fost pe punctul de a fi exhumate de firma care administrează cimitirul în care se află mormântul fotografului, în Alba Iulia, mai informează Mediafax. Liviu Zgârciu spune că pe monumentul funerare era lipită o somație pentru neplata taxei de concesiune a locului de veci.
Până la urmă mormântul a fost salvat cu ajutorul mai multor istorici. Totuși, cei care vor să viziteze mormântul lui Samoilă Mârza din cimitirul municipal Alba Iulia trebuie să aibă multă răbdare şi timp, deoarece acesta nu iese cu nimic în evidenţă, nu e marcat şi nici îngrijit, scrie Mediafax. Pe monumentul funerar se află una dintre faimoasele fotografii ale sale de la 1 Decembrie 1918, alături de urmele somației.
Citiți principiile noastre de moderare aici!