Reţeaua Galleria, dezvoltată de GTC România în parteneriat cu Aura Europe, numără în prezent trei unităţi, la Buzău, Suceava şi Piatra Neamţ.
“Până în anul 2012, intenţionăm să ajungem al un număr de şapte mall-uri Galleria în principalele oraşe ale ţării. La începutul anului viitor vom inaugura unitatea de la Arad, care este în curs de finalizare, iar celelalte unităţi vor fi deschise la Galaţi, Bistriţă şi Bucureşti, până în anul 2012. Investiţia medie pentru acest tip de construţie este de 1.200 euro pe metrul pătrat construit”, a explicat Shimon Galon.
Potrivit directorului executiv al GTC, pentru centrul comercial din Galaţi se va aloca suma de 50 milioane euro, pentru cel din Bistriţa aproximativ 40 milioane euro, iar pentru cel din Bucureşti se vor investi aproximativ 100 milioane euro.
“Pentru mall-ul din Bucureşti, trebuie să mai aşteptăm pentru că terenul nostru se află pe un loc pe unde va trece autostrada A3 şi nu am ajuns încă la un consens cu autorităţile”, a mai spus Galon.
Totodată, acesta a precizat că la începutul anului viitor se vor demara lucrările pentru extinderea Galleria Buzău, cu aproximativ 4.000 metri pătraţi pentru magazine şi 2.000 de metri pătraţi pentru cinematografe. Investiţia pentru acest proiect se ridică la şapte milioane euro, iar lucrările vor dura şase luni.
De asemenea, membrul consiliului director al GTC, Hagai Harel, a declarat că investiţiile dezvoltatorului de la intrarea pe piaţa din România se ridică la 560 milioane euro.
“GTC desfăşoară, în prezent, 20 de proiecte în opt ţări din centrul şi estul Europei, pe o suprafaţă de 300.000 metri pătraţi. 25% din aceste proiecte sunt în România”, a spus Hagai Harel.
Dezvoltatorul imobiliar GTC România a inaugurat vineri cel de-al treilea mall Galeria, în Piatra Neamţ, pentru care a alocat o investiţie de 20 de milioane de euro.
GTC România este subsidiară Globe Trade Centre SA. Grupul activeză încă din 1994 şi este reprezentat în nouă ţări central-est europene, respectiv Polonia, Ungaria, Cehia, România, Serbia, Croaţia, Bulgaria, Slovacia şi Ucraina.
Din aprilie 2000, GTC este listat la bursa din Varşovia.
Compania activează pe piaţa imobiliară din Bucureşti încă din 1999, GTC România realizând două dintre cele mai importante centre de afaceri din Bucureşti din ultimii cinci ani, şi anume Europe House şi America House.
Portofoliul GTC România este în prezent de peste 600.000 mp, concretizaţi în proiecte care vor fi lansate şi executate în următorii doi ani.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!