Conducerea Spitalului Județean Timișoara a scos la licitație la începutul lunii septembrie realizarea unui „sistem modular de containere cu destinație medicală – secție ATI – în baza proiectului întocmit de furnizor”. Punea la bătaie 10,4 milioane de lei cu tot cu TVA, echivalentul a aproximativ 2,1 milioane de euro. Au putut fi depuse oferte până în 5 octombrie, iar spitalul modular trebuia construit în patru luni, pe un teren de 4.500 metri pătrați donat de Primăria Timișoara.
Procedura a fost anulată, conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice, pentru „abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”, „în baza art. 212, alin. (!) lit. c) coroborat cu art. 212, alin. (2) din Legea 98/2016”.
Pe de altă parte, directorul Spitalului Județean Timișoara spune că „licitația s-a anulat pentru că s-a depășit termenul de către echipa de evaluare de răspundere la clarificări și se reia direct, în zilele acestea”.
„Având în vedere că banii nu au fost trimiși de la Ministerul Sănătății și nici nu se preconizează mai devreme de o lună, licitația va fi reluată ca și până acum tot cu clauză suspensivă, la încheierea contractului dintre spital și Ministerul Sănătății să se poată da drumul la lucrări. Oricum licitația se va încheia înainte de a se semna contractul cu Ministerul Sănătății, deci nu putem vorbi de întârzieri în derularea proiectului”, a explicat, pentru Tion, Raul Pătrașcu.
Spitalul modular ar putea costa însă până la 3 milioane de euro, cu tot cu dotări, iar finanțarea ar trebui să vină prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Când va fi gata, va fi conectat în permanență cu spitalul, va avea 22 de paturi ATI și mini-laborator de analize. Acolo vor putea fi internați și bolnavii de Covid-19, iar ulterior va deveni secție externă a unității sanitare.
Sunt slabe șanse ca acest spital modular să fie gata până în primăvara anului viitor.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Spitalul modular ATI de la Județean a ajuns în faza de licitație. Ar putea costa 3 milioane de euro
Trimite articolul
Xlicitatie containere esuata, licitatie cosuri de gunoi esuata, stat esuat. Intr-adevar, revolutia bunei guvernari e aici. Ne bucuram ca macar preturile, taxele si mizeria cresc, multumim presedintelui, guvernului sau si administratiei locale care nu mai stiu ce sa faca de grija cetatenilor. A, si multumim votantilor lor de asemenea, au ales bine… niste sloganuri.
-
Plex , si cu tine au esuat parintii tai.
Oare splaiurile dezafectate ale fostei fabrici de zahar nu ar fi bune pentru a implementa un proiect de urgenta in acest domeniu? Intreb si eu…
Dragii Moșului! Totul va fi gata în curând! Banii vor fi unde trebuie. Între timp trece Pandemia. Totul depinde doar de un singur lucru: dacă mă decid să revin în țară, după ce se termină partida de golf, din Slovenia. Cum nu mai pot juca tenis, am altă viziune : golful!. Vă pup! PS! V-am mai zis: e o simpla gripă! La naiba, sunteți medici . Știți tratamentul.
Romania lucrului bine facut, scapa cine poate. Sanatatea si invatamantul aruncate la gunoi.