Iohannis a semnat astăzi decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, conform Administrației prezidențiale. Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată de Senat, ca for decizional, joi seara.
Ce prevede legea carantinei
- Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome
- Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină.
- Izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.
- Izolarea într-o unitate medicală se face pentru cel mult 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
- Dacă se menţine riscul transmiterii bolii cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.
- Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin Hotărâre a Guvernului
- Persoana izolată nu poate părăsi unitatea sanitară sau locaţia declarată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică, iar măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca persoană vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există
- În cazul în care o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual
- Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie
- Măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care: a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu; b) au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate de o boală infecto-contagioasă.
- Persoanele care nu respectă măsura carantinării la domiciliu, medicul sau organele de control recomandă iar reprezentatul DSP decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi
- Izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul.
- Se introduce obligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de numărul cazurilor retestate
- Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.
- Personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.
Trimite articolul
XLege nazista intr-o tara UE
-
nazista nazista. de ar avea vecinu tau de la 4 ebola sau ciuma bubonica te-ai mai gandi inainte sa dea mana cu fitu la carrefour
-
La Ebola si la ciuma bubonica nu mai poti umbla nici macar prin casa proprie, deci ceea ce spuneti e ca sa nu taceti iar nicidecum un argument combativ.
In plus, ceea ce nu vi se spune celor care nu sunteti in sistem este ca in curand toti vom avea virusul, prin urmare aceasta lege e doar o lege fascistoida si atat.
Iar ceea ce ati cedat de bunavoie, indiferent de motiv (nestiinta, nepasare, incredere oarba in autoritati) nu veti mai recupera NICIODATA. De-asta e bine sa te informezi si sa gandesti cu capul propriu!
-
Avand in vedere ca tot imbecilii care au facut legea asta odioasa spun ca si un asimptomatic e pasibil de transmitere, vreau sa stiu clar cum constata medicul “că riscul de transmitere a bolii nu mai există”? Ce spun ultracercetatorii gripei asteia?
Astept raspuns pertinent si de la cei care sunt de acord cu impuscarierea medicala. Se pare ca f multi cititori tion sunt aproape doctori in covid19.
-
Din cauza unor limitati ca tine, ajungem campionii Europei la numarul de bolnavi.
-
Cititi legea!
E valabila pana la apocalipsa. Toti oamenii vor fi pasibili de arestare la spital, chiar daca nu au nimic!!!
Chiar atat de jos existati incat nu ganditi deloc cu capul propriu, inghititi pe nemestecate ce va indeasa pe gat la tv? Uitati-va la cine conduce toate institutiile care va dau date “exacte” despre imbonaviri etc! Cautati sa vedeti!!!
Cand va veti trezi, va fi prea tarziu si nu veti putea face nimic.
Am pus o intrebare pertinenta iar dv o tineti langa cu aceeasi placa.-
Citește tu că scrie clar: “Ce prevede legea carantinei
Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome”!
Cuvinte cheie: “persoane bolnave” și “persoane purtătoare”!
Plus izolare nu arest! Că nu te leagă cu cătușe și îți dă doar pâine și apă între bătăi!-
Succes in arest (ca de fapt asta e, chiar daca dv sunteti in negare; e de inteles, va lipsesc studiile juridice si n-aveti cum sa intelegeti detalii legislative si viciile lor)!
Sa ne scrieti aici sa ne spuneti cum a fost sejurul.
-
-
-
-
Asimptomatic înseamnă că nu prezintă simptome specifice bolii (efectele)- nu că nu are boala (cauza) și nu poate infecta pe alții! Și e normal sa fie izolat atâta timp cât e un pericol pentru alții (așa cum criminalii trebuie să facă pușcărie)! Vaco, ia-ti un dicționar explicativ dacă nu pricepi cuvântul! Debitezi aceleași prostii la orice articol…
-
Deci doctorii din Germania sunt cretinoizi pe langa ai nostrii, cand vine vorba de asimtomatici???
-
Daca nu are nici un simptom, se simte foarte bine, de unde stie omul ca are virusul?
In plus, in cateva zile toti vom avea virusul, mai simptomatic sau nu.Imi pare rau ca ati crescut in grajd si considerati ca toate femeile sunt aidoma femeilor din familia dv a.i. sa va adresati cu asemenea apelativ.
-
Nu toate femeile, doar tu ești o vacă! Pe lângă faptul că nu ești în stare să înțelegi ce citești face aceleași comentarii idioate și ataci pe oricine comentează la un articol pe subiectul Covid…
Încerc sa mai îți explic odată: dacă e depistat cu virus la test și i se recomanda internarea nu are cum sa nu știe că e infectat! Despre asta e legea, cei depistați cu virus să fie internați să nu îl dea mai departe! Mai mult protejează și personalul medical că atunci când îi dă drumul acasă și se simte rău și sună la 112 poate uită să specifice că e infectat!-
Stimate domn,
Ma iertati, din comentariul dv rezulta ca aveti probleme sufletesti care put rau.
Dupa ce ca sunteti un ghiolban si va exprimati veterinar la adresa unei femei, faceti excat ceea ce ma acuzati pe mine ca fac.Punct.
-
-
E clar. Ai evadat de la arestul din Gătaia… sau era Jebel cumva? În orice caz ești praf! Consultă urgent un psihiatru…
-
Mare viteaza va aratati prin comentarii! De ce nu va duceti o ora la terapie intensiva sa respirati adanc? Oricum, tot ziceti ca il veti lua… Debitati ineptii cu aere de intelectuala, dar nu aveti argumentatie, nici studii juridice, nici medicale, ci doar retorica dirijata ori subtil, ori platit, de niste lepre care fac numai rau. Situatia in care am ajuns vi se datoreaza dvs si celor care multiplica asemenea idei abracadabrante. Cei ca voi au intotdeauna impresia ca detin adevarul, nu au dileme, nu au rezerve (oricine nu gandeste ca voi nu gandeste cu propria minte – spuneti dvs). Daca va puteti imagina macar o secunda ca poate nu aveti dreptate, dqcq puteti sa ganditi cum v-ati simti daca cineva din cei dragi ar avea de suferit de pe urma inconstientei pe care o promovati, poate nu e totul pierdut. Sau cum ar fi ca cineva din cei pe care ii iubiti sa fi putut fi salvat prin masurile pe care dvs. le batjocoriti… Daca puteti, mai ganditi-va! Dar doar daca puteti…
-
-
Gata cu libertatea,s-a instaurat “nazismul”,persoanele care pot transmite un virus periculos vor fi izolate pana la vindecare. Doar in Romania se poate,si in Italia,Spania,Germania,Sua,Korea de Sud,Slavacia,Ungaria…. si in tot restul lumii.
Doamne fereste!!! S-a adoptat o lege care izoleaza o persoana infectata cu un virus periculos usor transmisibil pana cand este vindecata.Oare nu intelegem ca vrem “libertate” ,iar oameni infectati cu covid-19,TBC,Malarie,Ebola sa circule liberi in comunitate.
Daca astea sunt toate masurile, cum poate guvernul sa inchida un judet focar, care alimenteaza alte judete in jur?
Avand experienta altor tari care au ajuns la 1000 de cazuri pe zi si singura oprire a fost prin carantina totala, cum doreste guvernul sa opreasca cresterea cazurilor? Adica la 1000 de cazuri pe zi, inca nu am vazut ca cresterea sa mai poata fi oprita in alt fel decat carantina totala?
Intreb, deoarece guvernul nu anunta alte masuri, decat ca nu va mai fi nicio relaxare, nicio inasprire a masurilor, nici o noua stare de urgenta. Astfel ca o crestere exponentiala a cazurilor e previzibila si deja testata in tarile latine, Suedia, Rusia, etc.
Toate tarile asiatice care au raspuns prompt si cu masuri dure, au si reusit sa opreasca raspandirea. Noi avem un guvern slab si impredictibil, ce anunta masuri indoielnice, cu mare atentie la toanele baronilor locali, de orice culoare politica ar fi. Acelasi guvern tot da vina pe populatie pentru nerespectarea masurilor de preventie, dand in medie 2 amenzi pe zi pe judet pentru asta. Despre ce vorbim aici? Ce legitimitate mai are un astfel de guvern?
Mda, asistam la instaurarea sistematica a totalitarismului comunist si subminarea democratiei si libertatii.Va bate-ti joc de oameni in numele asa zisei “sanatati a populatiei”.Am votat partidul asta ani de zile,acum regret ,ca-s exact ca ceilalti ,au aceleasi porniri comuniste.
Îs curios dacă în Grecia pot întra în baza unui test fără sa fiu izolat sau carantina din Franța dacă vin dece nu pot trece de izolare în baza unui test
Nu inteleg de ce nu se fac legi mai clare. Iara vin cu chestii de astea vagi de “te poate trimite in izolare o anumita perioada”. Ar trebui sa fie clar, ai virus stai in casa, timp in care ti se fac teste o data la 3 zile. Daca iti ies negative 2 teste consecutive esti ok, ai scapat. Poti sa scapi dupa o saptamana, poti sa scapi dupa o luna. Fara proportional cu si alte portite de “nu esti simptomatic, te lasam sa zbori”. Si nu inteleg nici de ce nu se dau amenzi pentru nepurtarea mastii. In orice spatiu inchis, mai ales in mijloace de transport, purtate corespunzator, inclusiv peste nas. In orice adunare tip piata/targ. In orice firma si in orice magazin. Bine ca pentru iesit pana in parcul de langa bloc in aer liber au dat, dar aici unde chiar are sens nu dau. Am fi scapat in 2 luni asa, cum au facut-o si altii, fara sa trebuiasca sa inchidem tot nu stiu cate luni. Dar nu, la noi e plin de “hai ca se poate si asa”.
Starea de urgenta a fost si aia plina de lacune, legi date peste noapte si alea incredibil de neclare (ce inseamna aprovizionare din apropierea locuintei? dar recreere in apropierea locuintei? nu de alta da si Arad e aproape de Timisoara daca e sa o luam asa). Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie cand o sa revenim la aia…