Prof. dr. Dorel Săndesc, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, a făcut publice, luni, poze cu primul nou-născut la maternitatea unității sanitare recent deschise.
Medicii de aici au adus pe lume un băiețel, care a primit două prenume: Albert-Constantin.
Aceasta este prima maternitate de stat construită în Timișoara după Revoluția din 1989.
„Albert-Constantin, La Mulți Ani, sa fii sănătos și fericit, tu primul nou-născut venit pe lume în prima maternitate nou-construită după 1989: noua Maternitate a Spitalului Județean Timișoara – care odată cu tine se naște și ea, la termen (chiar cu câteva zile înainte! Să fie într-un-un ceas bun! Doamne ajută!”, a transmis, luni, prof. dr. Dorel Săndesc, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.
Maternitatea este împărțită în șase niveluri, demisol, parter și etajele de la unu la patru. Sunt trei secții majore, două de Obstetrică-Ginecologie și una de Neonatologie.
„Acum putem oferi condiții hoteliere, de igienă, de modernitate mai bune decât la privat”, declara prof. dr. Dorel Săndesc, managerul Județeanului, în urmă cu două săptămâni, la inaugurarea edificiului, a cărui recepție a avut loc în primăvară.
Finalizarea maternității, potrivit managerului proiectului, conf. univ. dr. Izabella Petre, a fost întârziată de pandemia Covid-19 și de războiul din Ucraina, care a influențat costurile materialelor de construcție.
Clădirea a fost ridicată de Asocierea Construcții Erbașu SA – Tehnodomus SRL – Hospital Technical Solutions – Kral Medical Solutions SRL – Tehnoplus Medical Service – Sfera Con.
Maternitatea face parte din proiectul „Copii dincolo de frontiere – conectarea serviciilor medicale din domeniul obstetrică – ginecologie și neonatologie dintre Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara și Clinica de Pediatrie din Szeged”.
Valoarea finală a proiectului după toate dotările se ridică la aproape 100 de milioane de lei.
Pe aceeași temă:
UPDATE. Gravidele mai trebuie să aștepte până vor putea naște la noua Maternitate Bega
Trimite articolul
XCât se da atenția aici? Bănuiesc că este cel puțin triplu decât în clădirea veche…
Cât timp vor fi condițiile “mai bune ca la privat”?