Persoanele care vin din străinătate, unde sunt „zone roșii” afectate de COVID-19, intră în carantină, iar cele care vin din „zone galbene” se autoizolează la domiciliu, ambele categorii de persoane fiind potențial suspecte de infecție cu coronavirus, care în 14 zile pot „da virusul mai departe”.
În județul Timiș, luni, 23 martie, au fost verificate de Poliție și Poliția Locală 1.853 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. Oamenii legii au verificat 1.216 locații de izolare și carantinare și au dat și amenzi.
„Au fost identificate 3 persoane care nu respectau măsurile de izolare la domiciliu. Sancțiuni contravenționale, 3, în ultimele 24 de ore – 8500 lei – pentru nerespectarea măsurilor de izolare”, transmite Prefectura Timiș.
Conform Ordonanței militare nr. 2, cei care părăsesc domiciliul unde sunt izolați sunt plasați direct în carantină, sub pază, 14 zile.
UPDATE. În România, Poliția și Jandarmeria au aplicat 903 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
Până marți, 24 martie, prin structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost întocmite 154 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 903 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent au fost plasate în carantină instituționalizată 226 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 4 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Trimite articolul
Xcum putem afla locatarii de la bloc daca avem vecini in izolare sau carantina pentru a lua masuri de preventie colectiva
-
Vezi in jurul blocului masini de italia, franta…